Publicat de: Pre2 | Decembrie 27, 2011

La multi ani!

Cadou de ziua ta.

Speram sa citim/recitit si alte postari ale tale.

Spor la scris.

Mateo, Marean si Mada (de 3 ori M)

Anunțuri
Publicat de: Pre2 | Septembrie 29, 2013

Stockholm-Helsinki-Tallinn, 28 noiembrie-09 decembrie 2012

Cand am aterizat pe aeroportul Arlanda de langa Stockholm ploua marunt. La Sosiri ma astepta colegul meu de banca din liceu Radu. Am asteptat sa vina si bagajele pe rampa dupa care am plecat spre centrul orasului ca sa ne intalnim cu Ioana, sotia lui, care trebuia sa iasa de la munca.

Ne-am intalnit la T-Centralen, inima retelei de transport subteran din Stockholm , dupa care am plecat pe jos spre Kungsgatan 17 unde se afla restaurantul Bamboo Palace, restaurant cu specific chinezo-japonez la care merg de fiecare data cand ajung in Stockholm ca sa mananc sushi pe saturate.

Dupa ce am iesit de la Bamboo Palace am plecat direct spre apartamentul lor din Björkhagen pentru ca deja se intunecase iar ploaia marunta se transformase in lapovita.

IMG_1754

Am stat la povesti cateva ore bune dupa care mi-am reorganizat un pic bagajul. Jumatate din trollerul meu era plin cu cutii de bere, sticle de vin si de palinca, slanina, carne afumata, zacusca si ceapa verde. Am lasat la Radu si la Ioana o parte din ele dupa care am plecat la metrou ca sa ajung in Solna la Dana. Am baut o Silva bruna cu ea si cu un coleg de-al ei de la munca dupa care m-am dus la culcare.

Joi dimineata Dana s-a dus la birou iar eu m-am intors la Radu ca continuam discutiile incepute cu o zi inainte urmand ca pe la 4 seara sa ma intalnesc iar cu Dana ca sa plecam spre Helsinki cu vaporul.

IMG_1756

De la Stockholm la Helsinki se poate ajunge in doua moduri, fie cu avionul in 40-50 de minute fie cu vaporul in 15 ore. Eu am preferat sa mergem cu vaporul chiar daca urma sa plecam din Stockholm joi seara la ora 17 urmand ca la Helsinki sa ajungem vineri dimineata in jur de ora 9. Din fericire a gasit Dana o super promotie si am reusit sa luam bilete dus-intors in cabina dubla cu doar 400 de coroane suedeze (aprox 200ron).

Vaporul la care am luat noi biletele se numeste MS Serenade si apartine de compania Tallink Silja Line. Are 14 punti, poate transporta 2800 de pasageri si 450 de autoturisme iar cu cei peste 200 de metri lungime ai sai se afla printre cele mai mari nave de croaziera din Europa.

IMG_1762

Dupa ce ne-am imbarcat si am luat cabina in primire am plecat sa ne plimbam, vasul avand numeroase magazine, restaurante si cluburi. Timp de patru ore pana sa iesim din arhipelagul Stockholmului s-a mers normal dar imediat ce am iesit in larg au inceput sa se simta valurile si o mare parte dintre pasageri s-au retras in cabine.

La un moment dat ne-am dus la pub-ul Old Port situat pe puntea 7 la pupa si dupa ce am baut o bere ne simteam ca dupa trei din cauza tangajului.
Vineri dimineata am fost anuntati ca din cauza furtunii de pe mare o sa ajungem cu o intarziere de 3 ore prin urmare ne-am dus sa mancam ceva la unul din restaurante. Mare lucru nu prea aveam de facut si a trecut destul de greu timpul mai ales ca eu n-am stiut ca internetul este limitat la 2 ore si seara inainte sa ma culc l-am lasat pornit pe tableta.

A urmat un nou anunt care ne informa ca ora preconizata de sosire s-a mutat de la 12 la 13 dupa care a urmat altul care ne-a dat peste cap. Nu aveam sa ajungem mai devreme de ora 16 la Helsinki. Din fericire accesul la bufetul suedez de la restaurantul principal a devenit liber.

Tot pe puntea 7 dar la prova se afla cazinoul si clubul de noapte Atlantic Palace care era deschis pasagerilor cu toate ca nu era functional pe timp de zi. Am mers si noi pentru ca erau cateva mese si fotolii puse in dreptul unui geam panoramic dar n-am rezistat sa stam mai mult e 10 minute din cauza raului de mare.

Dupa ce am cumparat cateva sticlute mici de Jagermeister ca sa ne tratam Dana s-a dus sa zaca pe o canapea aflata langa o fereastra iar eu m-am intins in cabina pe pat. La un moment dat am vazut cum baxul de bere aflat pe o polita deasupra patului aluneca vreo 2 metri si se opreste cu zgomot in perete. Ma uit pe fereastra care se afla chiar in fata magazinului de parfumuri si vad vanzatoarele cum incearca disperate sa tina de rafturi. Nu stiu de de ce dar ma hotarasc sa fac un dus asa ca ma dezbrac si intru in baie, pornesc apa si spre surprinderea mea constat ca jetul de apa pornit din tavan bate undeva in perete pe langa mine. Dupa cateva secunde o aud pe Dana ca intra precipitata in cabina si dupa voce imi pare a nu fi in apele ei. Renunt la dus, ma imbrac si ies din baie. Dana imi povesteste ca din cauza inclinarii bruste a vasului oamenii au inceput sa se panicheze iar pe hol sunt cateva femei care plang. In scurt timp totul revine la normal iar oamenii se linistesc. Coboram si noi pe puntea 7 pe care se afla promenada cu magazinele si restaurantele. Peste tot sunt rafturi daramate iar la restaurantul principal gasim o masa rasturnata si o gramada de farfurii si pahare sparte.

Am ajuns la Helsinki cu opt ore intarziere datorate furtunii dar nici pe uscat vremea nu era ok. Zapada masura cel putin 50 de cm iar intreg orasul era paralizat de viscol. In port ne-a asteptat Vladut care ne-a informat ca transportul in comun este dat peste cap asa ca am preferat sa mergem pe jos pana la caminul studentesc in care era cazat impreuna cu Livia.

IMG_1758

La camin am desfacut de cum am intrat cateva cutii de bere finlandeza (Karhu) si estoniana (A.Le Coq) si ne-am incins la povesti. Pentru ca avea sa soseasca si Ioana din Bucuresti cu avionul, pe la ora 22 am plecat spre centru ca sa o intampinam. N-am vazut in viata mea atatia oameni beti cati am vazut in seara aceea pe strazile inzapezite din Helsinki.

Sambata dimineata am profitat ca nu mai ninge si am iesit la o plimbare prin oras desi termometrul arata -10 grade. Am vizitat Catedrala Evanghelica Luterana pe urma am mers si la Catedrala Ortodoxa Uspenski dupa care ne-am mai invartit un pic prin centru si apoi am facut o plimbare printr-un parc.

IMG_1767

Seara am sarbatorit Ziua Nationala a Romaniei impreuna cu cativa colegi de-ai lui Vladut. Am avut invitati 3 fete si un baiat din Cehia, o frantuzoiaca si un estonian pe care i-am servit cu cateva tipuri de branza romaneasca, slanina afumata si ceapa verde, mamaliga, afinata, cateva feluri de tuica si palinca si vreo 7 sticle diferite de vin romanesc.

Duminica dimineata am mers mai intai la biserica excavata in stanca Temppeliaukio aflata in apropiere de caminul studentesc dupa care am luat un feribot spre insula Suomenlinna. Din pacate Dana nu a putut veni cu noi pentru ca trebuia sa se intoarca in Stockholm si avea avion pe la pranz iar Livia s-a dus acasa pentru ca vroia sa gateasca ceva pentru noi.
Desi era la fel de frig ca in ziua precedenta am petrecut cateva ore bune impreuna cu Vladut si cu Ioana pe fortareata inclusa in patrimoniul Unesco explorand-o de la un capat la altul, ajutati fiind bineinteles de o sticla de palinca. Am plecat de pe insula dupa ce a apus soarele in jur de ora 15:30.

IMG_1787

Seara eu m-am facut pulbere fara sa-mi dau seama dupa ce am baut cateva tipuri de tuica si palinca cu Vladut in timp ce Ioana si cu Livia erau plecate la sauna.

Luni am hotarat sa merg impreuna cu Ioana in Estonia la Tallinn pentru o scurta vizita. Din fericire am ajuns fara intarziere dupa un drum cu feribotul Nordlandia (Eckerö Line) de aproximativ 3 ore si am gasit orasul acoperit cu un strat mare de zapada.

IMG_1804

Am facut prima oprire la targul de Craciun organizat in Piata Primariei unde am baut Glogg (vin fiert) ca sa ne incalzim. Dupa ce ne-am invartit pe la toate tarabele cu delicatese si tricotaje traditionale am pornit sa exploram centrul vechi. Ne-am oprit la un moment dat la o terasa inzapezita unde am baut cate o bere calda cu ghimbir, fara sa ne impresioneze insa, dupa care am intrat la Kompressor ca sa mancam clatitele laudate de Vladut si Livia. Clatitele erau imense si fara sa stim am mancat inainte cate o supa calda astfel ca n-am mai reusit sa le dovedim.

IMG_1811

Inainte sa ne intoarcem la vapor am facut si o oprire la unul din numeroasele magazine ce vand bauturi alcoolice mult mai ieftin ca in Suedia sau Finlanda si ne-am aprovizionat cu bere A.Le Coq si vodka pentru acasa.

Pentru ca marti era ultima zi de concediu pentru Ioana am iesit sa ne plimbam putin fara tinta prin Helsinki ajungand la un moment dat la o biserica gotica impunatoare unde am putut sa intram ca sa ne incalzim fara sa ne intrebe nici o baba pe cine cautam asa cum se mai intampla prin alte locuri.

IMG_1816

Seara ne-am facut bagajele si dupa ce ne-am luat la revedere de la Vladut si de la Livia am plecat spre aeroport. Ioana avea avion spre Bucuresti iar eu imi luasem bilet pentru Stockholm unde aveam sa mai stau pana la sfarsitul saptamanii. Am zburat cu Norwegian o companie low-cost ce ofera free wi-fi in timpul zborului.

Am aterizat la Stockholm cu un pic de intarziere din cauza ninsorii si am gasit orasul acoperit cu zapada. Am preferat sa ma duc sa stau la prietenii mei Radu si Ioana pentru ca la Dana nu aveam internet wireless si m-as fi plictisit teribil in timpul zilei cand ea era la munca.

IMG_1823

Miercuri a venit si randul Stockholm-ului sa fie blocat din cauza zapezii asa ca am preferat sa nu ies din casa si sa stau cu Radu la discutii mai ales ca metroul circula cu dificultate din cauza ca pe multe portiuni iesea la suprafata.

IMG_1832

Pe inserat s-a trezit bunul samaritean din mine cand am vazut, uitandu-ma pe fereastra, ca atunci cand o masina ramanea inzapezita cei mai multi oameni treceau indiferenti fara sa ajute in vre-un fel. M-am imbracat, mi-am pus basca pe cap si fularul la gat si am iesit afara hotarat sa imping fiecare masina intepenita in zapada pe care o intalnesc.

IMG_1874

Am gasit o masina care se lupta cu nametii chiar pe aleea din spatele blocului. Un Passat negru in care se afla o familie tipic suedeza. Un blond si o blonda cu 2 copii mici blonzicare stateau pe bancheta din spate. Am inceput sa imping masina. Imediat a coborat si tipa ca sa ma ajute numai ca soferul nu avea experienta si tura motorul degeaba. I-am explicat cum sa accelereze si am inceput sa dau zapada la o parte din calea rotilor. Masina a inceput sa se miste incetisor dar nu suficient cat sa se elibereze din nameti. O suedeza cu origini asiatice ce trecea prin zona s-a oprit si ea ca sa ne ajute si la scurt timp l-am sunat si pe Radu ca sa coboare. Dupa vreo 30 de minute am reusit sa scoatem masina din zapada. Suedezul ne-a intins mana recunoscator si ne-a multumit dupa care a plecat sa caute un loc de parcare. Un nene care pana atunci statuse in masina si se uita la noi cum ne chinuiam sa impingem masina a intrat si el pe aceeasi alee si bine inteles ca a ramas la randul lui inzapezit. L-am lasat acolo si am urcat sus pentru ca bunul samaritean obosise si avea chef de o tarie.

Pentru ca joi se potolise ninsoarea am iesit sa ma plimb. Am mers prin Gamla Stan (centru vechi), m-am dus pe insula Riddarholmen, am fost pe la Slussen apoi m-am plimbat putin pe Strandvagen si am plecat spre casa pentru ca ma udasem nefiind incaltat cu bocanci.

IMG_1830
Seara ne-am intalnit cu Dana si am mers la un restaurant unde ingredientul principal este usturoiul indiferent ca e vorba de friptura, bere, vodka sau cafea. Restaurantul de numeste Broderna Olsson si este situat pe Folkungagatan 84 (in Södermalm).

IMG_1840

Restul zilelor ramase le-am petrecut mai mult in casa din cauza vremii. Vineri am reusit sa-l desprind pe Radu din fata calculatorului si am mers sa vizitam muzeul militar, sambata dimineata am mers sa fac cumparaturi pentru acasa iar seara am iesit la film si am vazut Argo impreuna cu Radu si cu Ioana.

IMG_1860

Publicat de: Pre2 | Septembrie 25, 2013

Turcia, 31 august-8 septembrie 2013, Partea 2

Ziua 5 Bodrum-Oludeniz

Primul obiectiv din cea de a 5-a zi a fost templul lui Apollo de la Didim (Didyma) sau mai exact ruinele acestuia. Anda cu Babau si-au luat audioghid de la intrare insa eu si cu Monica am preferat sa ne plimbam liberi printre ruine. Pentru ca vizitasem situl si in urma cu 2 ani eu am iesit destul de repede si m-am asezat pe o banca ca sa-i astept si pe ceilalti.

Dupa ce am plecat Anda ne-a marturisit ca pentru ea templul a fost unul dintre cele mai interesante obiective vizitate pana atunci. Probabil in viitor am sa imi iau si eu audioghid cand voi mai merge sa vizitez ruine.CIMG0160

Desi nu planuisem sa mai oprim pana la Bodrum lui Babau ii cam faceau cu ochiul plajele pe langa care treceam asa ca ne-am hotarat sa oprim pentru o baie rapida. Din pacate am nimerit o plaja privata si pe langa faptul ca era plin de bolovani la mal (Anda si Monica au renuntat sa mai intre in apa) a trebuit sa platim la plecare si o taxa de 20 de lire.

In Bodrum am dat de o aglomeratie infernala si am ajuns cu greu in zona turistica din apropierea portului. Am gasit lasat masina intr-o parcare cu plata si am plecat spre Castelul Sfantului Petru construit in secolul XV de catre Cavalerii Ioaniti. Ca fapt divers cavalerii au folosit la constructia castelului blocuri din piatra recuperate din ruinele Mausoleului din Halicarnes, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice.

CIMG0163

In prezent castelul adaposteste un important muzeu de arheologie marina ce contine exponate recuperate de arheologii turci incepand cu anul 1960.
Dupa ce am vizitat castelul am plecat spre masina pentru ca era tarziu si mai aveam de condus pana cel putin 230 de km pana la Fethiye. Ne-am oprit totusi la o cofetarie unde am mancat cateva prajituri delicioase dupa care avand in vedere ca fetele nu au putut sa faca baie cand am oprit de dimineata ne-am dus la plaja. Eu am fost singurul care nu am intrat in apa preferand sa raman uscat.

CIMG0161

Ne-am urcat in masina dupa ce am baut fiecare cate o cafea la un fast food aflat in apropiere de parcare si am plecat mai departe. Am ajuns la Fethiye pe inserat si dupa ce am incercat fara succes sa gasim un loc de campare am plecat mai departe spre Oludeniz. Pana sa ajungem la camping am oprit la un kebab pe margina drumului dupa care am facut schimb cu Babau la condus.

Am campat la Sugar Beach Club aflat pe malul Lagunei Albastre. Din pacate accesul catre plaja era restrictionat dupa ora 19, nu exista apa calda la dusuri si nici electricitate in zona destinata corturilor care de altfel arata destul de nasol. Desi planul nostru era sa dormim doua nopti la Oludeniz a doua zi de dimineata am strans corturile nemultumiti fiind de conditiile din camping.

Ziua 6 Oludeniz-Saklikent

Primul lucru pe care l-am facut dupa ce ne-am trezit …si am mers la buda, a fost sa ne radem mustata pentru ca nu mai e la moda nici macar in Turcia .
Odata stranse corturile si bagajele facute am plecat spre Blue Lagoon, o plaja foarte frumoasa aflata in apropiere. Puteam ajunge si din camping pe o plaja ce tinea de laguna dar nu se compara cu ce am gasit dupa ce am mers pe la intrarea oficiala.

Am platit 20 TL ca sa putem intra cu masina pe care am lasat-o in parcarea amenajata dupa care am iesit ca sa cautam un loc sa luam micul dejun. Ne-am oprit la una din numeroasele terase de pe drumul principal care ofereau mic dejun englezesc (10 lire), semn ca britanicii sunt cei mai numerosi turisti in sezon.Desi tocmai renuntase la mustata turcii de la terasa i-au spus lui Babau ca pare a fi de-al locului. Am mancat un mic dejun traditional englezesc cu fasole, ou prajit, carnati si sunca ce ne-a adus aminte de tura de anul trecut din Irlanda dupa care ne-am indreptat iar spre plaja.

La Blue Lagoon am gasit cea mai linistita apa si cea mai clara din toata excursia. A fost locul ideal pentru snorkeling asa ca am petrecut cel putin doua ore in apa balacindu-ne si admirand vietatile marine.

CIMG0167

Mai departe am plecat spre Canionul Saklikent oprindu-ne pe drum si la o fabrica traditionala de rahat dupa care am oprit si la o cofetarie ca sa mancam baclavale.Pentru ca ne-am luat cu vorva nu am fost atenti la un sens giratoriu si am luat-o in directia gresita. Am mers astfel vreo 30 de km urcand niste pante interminabile pana cand ne-am dat seama ca nu suntem pe drumul care trebuie. Dupa cateva indicatii obtinute de Anda de la niste localnici am revenit pe drumul corect ajungand intr-un final la canion.

Am lasat masina intr-o parcare cu plata si dupa ce ne-am echipat corespunzator pentru ca stiam de la Andrei ca trebuie sa traversam cateva portiuni cu apa de cel putin un metru adancime ne-am avantat in canion, nu inainte insa de a plati biletul de intrare in valoare de numai 5 TL/pers.

Dupa ce am mers putin pe o pasarela sprijinita in stanca deasupra raului involburat am dat de prima incercare serioasa. A trebuit sa traversam raul mergand prin apa rece pana la brau tinandu-ne de niste corzi instalate din cauza debitului ridicat.

CIMG0175

Restul traseului prin canion a fost o simpla plimbare condimentata din cand in cand cu cate o baie in apa ceva mai calda decat la intrare. Am ajuns dupa vre-o ora la o saritoare de unde majoritatea turistilor se intorceau dupa cateva incercari de catarare. Noi am reusit sa urcam fara prea mari probleme dar dupa numai 20 de metri am ajuns la o cascada care era de netrecut desi avea montata o sfoara cu noduri pe care cineva agil probabil se putea urca.

CIMG0184

Am facut cateva poze nu foarte reusite cu aparatul meu (a fost singurul pe care l-am avut in canion) dupa care ne-am indreptat spre iesire. Saritoarea ne-a pus ceva probleme la coborare dar am reusit sa trecem cu bine cu ea, chiar si Babau care a alunecat si a coborat-o ca pe topogan.

CIMG0190CIMG0225

In primul sat ne-am oprit la o terasa ca sa mancam deoarece eram lihniti. Din fericire am nimerit la cineva care stia foarte bine sa vorbeasca engleza fiind instructor de rafting. Terasa lui Ulash a fost printre cele mai pitoresti la care am oprit in toata excursia si pentru ca se insera Babau a venit cu ideea sa-l intrebam daca putem campa la el in curte desi eram destul de departe de Oludeniz.

CIMG0251

Am fost cu toti de acord chiar daca asta insemna ca dimineata sa renuntam la o ultima baie in mare din cauza ca ramaneam putin in urma cu programul si trebuia sa plecam spre Pamukkale.
Pana la urma nu am mai intins corturile si am dormit pe divan, in cerdac, sub cerul liber dupa ce Ulash si parintii lui ne-au adus niste saltele si au intins cateva cearceafuri pe sarma ca sa ne creeze un pic de intimitate.

Ziua 7 Kayakoy-Denizli-Pamukkale

Dimineata am mancat si primul mic dejun traditional turcesc (kahvalti) compus din cateva tipuri de de branza, miere, dulceata, masline si salata de rosii dupa care am platit, ne-am facut cateva poze cu gazdele si dupa ce le-am multumit am plecat mai departe.

Ne-am intors pre Oludeniz pentru ca am decis sa vizitam si satul parasit Kayakoy. Acesta a fost abandonat in anul 1923 in urma unui schimb de populatie intre guvernul turc si cel grec intrat in vigoare imediat dupa incetarea razboiului Greco-Turc.

Mare lucru nu e de vazut avand in vedere ca majoritatea cladirilor sunt in ruina dar exista totusi doua biserici ortodoxe inca intacte pe care din pacate le-am gasit inchise in urma unor lucrari de restaurare desfasurate de guvernul turc. Cu toate acestea privelistea care se infatiseaza odata ajuns in punctul cel mai inalt al satului este impresionanta.

CIMG0262

Dupa ce ne-am plimbat putin pe stradutele inguste incercand sa ne imaginam cum arata satul cand era populat si cand avea cladirile intregi am coborat la masina si am plecat mai departe spre Pamukkale.

Pentru ca nu prea mai aveam lire am decis sa cautam un bancomat in orasul Denizli aflat in apropiere de Pamukkale. Am ajuns relativ usor in centru unde am gasit cateva banci si am reusit sa scoatem bani fara probleme dar s-a dovedit o adevarata provocare sa-l parasim pentru ca gps-ul era depasit si ne tot ghida spre strazi cu sens unic pe care nu puteam intra. Am iesit la un bulevard principal dupa ce am dat cateva ocoale de ajunseseram sa invatam strazile pe de rost.

Am ajuns tarziu la Pamukkale si din cauza timpului pierdut prin Denizli dar si din cauza ca drumul principal era in reparatii capitale si a trebuit sa mergem pe o ruta alternativa care ne-a ocolit binisor. Din fericire nu exista o ora de inchidere si prin urmare am putut intra la obiectivul turistic desi era trecut de ora 19.

CIMG0274

Din punctul meu de vedere Pamukkale reprezinta cel mai frumos si cel mai interesant obiectiv turistic vazut in Turcia si sunt tare curios daca va ramane asa dupa ce voi ajunge in Cappadocia.
Imaginati-va un deal care arata de parca ar fi fost acoperit cu zapada in mijlocul verii, cam asa arata Pamukkale. Numai ca “zapada” respectiva este de fapt carbonat de calciu (travertin) depus pe terasele respectivului deal de cateva paraie cu apa termala iar pentru a proteja aceste terasele de travertin accesul turistilor este permis numai in picioarele goale.

CIMG0288

Noi am intrat cu putin inainte de apusul soarelui si cand am ajuns in partea superioara am avut parte de un spectacol unic de lumini ce nu a durat decat cateva minute pana cand soarele a disparut complet.

CIMG0314
Profitand de ultimele minute de lumina am plecat sa vizitam ruinele vechiului oras Hierapolis dar in scurt timp s-a lasat intunericul ne-am asezat pentru cateva minute pe o banca de unde aveam o panorama nocturna a orasului Denizli.

CIMG0341

Am continuat sa exploram ruinele pe intuneric dupa care ne-am indreptat din nou catre terasele albe cu gandul sa coboram la masina. Din fericire acestea erau luminate cu reflectoare si am putut sa coboram fara probleme. Am profitat insa de faptul ca eram singurii turisti si ne-am maimutarit putin jucandu-ne cu umbrele noastre pe pereti.

Dupa ce am coborat am plecat sa cautam un fast food ca sa mancam un kebab apoi am pornit in cautarea unui camping. Pana la urma am decis sa stam la un hotel pentru ca in urma negocierii lui Babau am platit 80 tl pentru un apartament cu 2 camere fata de 60 tl cat am fi dat pt camping.

Ziua 8 Izmir-Bolayir

Din Denizli trebuia sa ajungem la Balikesir, Canakkale si apoi Bolayir. Cam asta era planul nostru numai ca la Saraykoy am luat-o pe drumul spre Izmir. In mod normal ar fi trebuit sa ne intoarcem si sa mergem spre Balikesir pentru a evita aglomeratia din Izmir numai ca asta insemna sa nu mai ajungem pe la restaurantul de la marginea drumului la care am oprit in urma cu 2 ani cu Alinuta, Ozi si cu Maria si despre care ii povestisem Andei. Si nu mai ajungeam nici la magazinul fabricii de ulei de masline aflat peste drum de restaurant.

Stiam ca Anda si-ar fi dorit sa ajunga pe acolo si la fel imi doream si eu asa ca nu i-am zis lui Babau ca o sa pierdem o gramada de timp daca nu ne intoarcem si evitam Izmirul. Am gasit restaurantul dar din pacate era abandonat iar magazinul cu masline de peste drum nu era inca deschis desi era trecut de ora 9 asa ca am plecat mai departe.

Am oprit la un alt restaurant si dupa ce eu cu Babau am comandat aratand cu degetul pe un panou pe care erau pozele felurilor de mancare a venit randul fetelor. Nu stiu cum au reusit dar l-au zapacit de cap pe bietul turc si prin urmare a adus doar trei portii de mancare.

Urmatoarea oprire am facut-o in oraselul Kosk ca sa gasim o posta. Am gasit posta dar era inchisa in weekend asa ca am petrecut mai bine de o ora bantuind prin bazar ca sa cumparam ceaiuri, ibrice, ceinicuri si fructe.

Chiar daca aveam foarte mult de condus pana la Bolayir ne-am mai oprit la un outlet de blugi iar la Aydin am oprit la un Hypermarket Kipa unde am cheltuit aproape toti banii pe care ii mai aveam. Pana sa ajungem la Izmir am oprit si intr-un satuc de unde am luat masline.

Am trecut relativ repede de aglomeratia din Izmir si pana la Canakkale nu am mai facut opriri decat pentru a alimenta cu motorina. Am trecut cu feribotul la Eceabat si tarziu, dupa ora 22, am ajuns la Bolayir. Erguden ne astepta nerabdator pentru ca ii spusesem cu o saptamana in urma ca vom reveni si s-a bucurat nespus cand ne-a revazut. Dupa ce am montat corturile ne-am asezat la un ceai cu el si nu dupa mult timp a sosit si Gunay,sotia lui, care era la o petrecere si pe care probabil o sunase ca sa-i spuna ca am sosit. N-am stat foarte mult timp la povesti cu ei pentru ca era tarziu si a doua zi aveam mult de condus pana la Bucuresti.

Ziua 9 Veliko Tarnovo-Bucuresti

Dimineata dupa ce am strans corturile Erguden si Gunay ne-au invitat la micul dejun desi inainte sa ne culcam i-am rugat sa nu se trezeasca la ora 7 pentru noi. Dupa ce am mancat am mai stat putin de vorba cu ei dupa care ne-am luat la revedere si am plecat spre granita. Aveau lacrimi in ochi cand am plecat cu masina de langa ei. Eu le-am promis ca o sa ma reintorc candva asa ca trebuie sa ma tin de cuvant.

CIMG0357

La granita am intrat la magazinul duty free ca sa cumpar tigari pentru acasa si tutun de rulat pentru Mateo si am descoperit cu uimire ca nu aveam dreput sa introduc in UE mai mult de 2 pachete de tigari sau unul de tutun. Eu aveam un cartus de tigari, 5 pachete de tutun si unul de tigari de foi asa ca am stat cu ceva emotii pana am trecut de vama.

In Bulgaria nu am alimentat la granita desi nu mai aveam prea multa motorina si in curand ni s-a aprins beculetul pe bord. Ajuns la o benzinarie obisnuita dar lui Babau nu i s-a parut ca arata prea in regula si am plecat mai departe. Mergand mai mult cu aburii ramasi in rezervor am ajuns la urmatoarea benzinarie care arata mult mai rau ca prima dar neavand incotro am alimentat cu cativa litri, suficient cat sa ne ajunga pana la Nova Zagora unde am gasit un LukOil.

Pe la ora 16 am ajuns si la Veliko Tarnovo dar din pacate la Tempo nu mai serveau mancare si a trebuit sa mergem la o alta terasa aflata in apropiere. Dupa ce am mancat bine am plecat si am ajuns fara incidente pana la Bucuresti.

Publicat de: Pre2 | Septembrie 16, 2013

Turcia, 31 august-8 septembrie 2013, Partea 1

Ziua 1 Bucuresti-Veliko Tarnovo-Edirne-Bolayir

Ideea turei din Turcia s-a nascut in urma unei discutii avute cu Anda in timp ce urcam spre varful Lespezi din Fagaras. I-am povestit atunci cum a fost tura din 2011 si cat de mult mi-au placut oamenii si peisajele si cat de mult imi doream sa ma reintorc.

Dupa doar doua saptamani am iesit in capul strazii cu bagajele in maini. Aici ma asteptau Babau, Anda si cu Monica pregatiti si ei pentru 9 zile de plimbare in Turcia. Planul era simplu caci in linii mari urma sa facem acelasi traseu pe care l-am facut eu in 2011 cand am fost cu Maria, Ozi si cu Alinuta (tot atunci au mers si Andrei, Magda, Wizz si cu Anca dar ei au avut un traseu mai lung pentru ca au ramas cateva zile in plus fata de noi).

Am facut prima oprire in Bulgaria la Veliko Tarnovo din doua motive. Sa ne luam stampile pe carnetelul nostru cu cele 100 de atractii turistice si  sa mancam la Tempo.
Desi, ca de fiecare cand ajung la Tempo, mi-am propus sa nu mai comand decat un singur fel de mancare pentru ca sunt portii imense n-am reusit nici de data aceasta ca sa castig lupta interioara cu fomistul din mine. Dupa ce am mancat bine si le-am rugat pe fete sa ne puna la pachet ce nu am putut dovedi ne-am urnit cu greu in directia Edirne.

Am ajuns relativ repede la punctul de trecere a frontierei de la Kapitan Andreevo desi mie mi s-a parut ca Old John ne-a ocolit un pic nefiind la curent cu ultimele schimbari in ceea ce priveste drumurile din Bulgaria. Dupa ce am facut plinul la o benzinarie din partea bulgareasca am dat o raita prin Duty Free dupa care ne-am asezat cuminiti la rand ca sa trecem granita spre Turcia.

A durat un pic mai mult pana cand ne-a venit randul si noua pentru ca vamesii turci se pare ca faceau exces de zel controland fiecare bagaj din masinile ce urmau sa treaca granita.
Eram un pic stresati cand a sosit  randul nostru pentru ca aveam portbagajul plin pana la refuz cu genti, saci de dormit, corturi si saltele si ar fi durat cel putin o ora daca ne puneau sa scoatem toate bagajele ca sa le verifice.

Noroc ca Babau i-a spus vamesului ca abia asteptam sa vizitam Turcia care este o tara foarte frumoasa si astfel controlul nostru s-a rezumat doar la deschiderea unei genti si inspectarea continutului ei din priviri. Dupa ce a incercat fara succes sa ne ghiceasca destinatia spunandu-ne ca majoritatea romanilor care au trecut se indreapta spre Kusadasi ne-am luat la revedere si am plecat bucurosi ca am scapat rapid de vama.

Prima oprire in Turcia am facut-o la Edirne unde vroiam sa vizitam moscheea lui Selim al II-lea, obiectiv aflat in patrimoniul UNESCO.
Pentru ca nu aveam nici o lira turceasca la noi am plecat mai intai sa cautam o banca ca sa scoatem bani de pe card. Din pacate pentru Babau a nimerit un bancomat care a tras banii inapoi inainte ca el sa apuce sa ii ridice si astfel a fost nevoit sa faca o noua retragere. Noroc ca avea card la o banca care are sucursale in Romania si dupa ce a dat cateva telefoane a reusit sa obtina asigurari ca isi va recupera banii. Eu si cu Monica nu ne-am riscat si am mers la un alt bancomat aflat in apropiere.

Moscheea din Edirne impresioneaza prin dimensiuni si prin arhitectura dar nu are rost sa ma dau mai destept decat par asa ca daca vreti mai multe detalii legate de stilul athitectural le gasiti pe pagina de Wikipedia.

CIMG0094
Dupa ce am vizitat moscheea n-am mai zabovit mult timp prin Edirne pentru ca era destul de tarziu si mai aveam de mers peste 150 de km pana la plaja de langa Bolayir unde planuiam sa campam. Aceasta plaja micuta aflata pe malul Marii Egee este putin cunoscuta de catre turistii straini majoritatea celor care vin aici fiind oameni de-ai locului sau turisti turci. Noi am descoperit-o in excursia de acum 2 ani cand cautam noaptea un loc de campare si am ajuns astfel sa ne imprietenim cu Erguden proprietarul unei terase de pe plaja.

Pe Erguden l-am gasit la un pahar de ceai impreuna cu sotia si fiica lor care era venita de la Ankara cu sotul intr-o scurta vacanta. Nu m-a recunoscut din prima dar nu mai aveam rabdare sa ii explic cine sunt, el nevorbind decat limba turca, asa ca i-am aratat poza facuta cu doi ani in urma in care apaream cu Maria, Alinuta si Ozi impreuna cu ei. Dupa cateva secunde de uimire si el si sotia lui s-au repezit la noi si ne-au pupat si ne-au imbratisat pe toti patru.

Pentru ca ginerele sau vorbea engleza am putut sa ne intelegem foarte bine si i-am povestit pe scurt despre Alinuta si Ozi si despre ceilalti. Dupa ce ne-au servit cu un borek (gozleme), ne-au aratat unde putem sa punem corturile dupa care am scos o sticla de vin adusa de Babau si am mai stat un pic la povesti cu ei. Prin ginerele sau am aflat ca Erguden facea colectie de bani straini asa ca m-am cautat prin buzunare si i-am dat o bacnota de 5 lei si una de 1 leu iar de la Monica si de la Anda a capatat un pumn de monede printre care si unele noi noute tocmai bune de pus in colectie.

Ziua 2 Kabatepe-Canakkale-Assos-Küçükkuyu
Desi ne promisesera ca dimineata or sa ne faca un mic dejun traditional am preferat sa mancam ce mai aveam pe la noi ca sa nu se strice si apoi sa aruncam o gramada de mancare.
Inainte sa plecam le-am promis ca vom trece iar pe la ei cand vom fi pe drumul de intoarcere spre Romania, adica sambata urmatoare iar ei ne-au dat sa avem pentru drum o sticla de apa rece, o punga de fistic si un pepene cu aspect foarte ciudat.

Pana sa trecem in partea asiatica a Turciei la Canakkale am mai facut o oprire la un muzeu pe care l-au vizitat anul trecut Marian&co.
Muzeul de la Kabatepe este dedicat luptelor ce au avut loc in Peninsula Gallipoli in timpul Primului Razboi Mondial, lupte in urma carora s-a remarcat locotenet-colonelul Mustafa Kemal devenit ulterior intemeietorul Turciei moderne. Muzeul a fost redeschis publicului in anul 2012 dupa ce a trecut printr-un substantial proces de modernizare si consta intr-o succesiune de sali cinematografice de mici dimensiuni ce simuleaza diverse locatii de pe front (un spital militar, puntea unui vapor, transee etc) si in cadrul carora vizitatorilor li se infatiseaza cu ajutorul unor filmulte (unele 3D) istoricul campaniei.

Va recomand cu incredere sa mergeti la muzeul de la Kabatepe daca sunteti pasionati de istorie sau daca doar vreti sa stiti cine este Mustafa Kemal Ataturk eroul national al turcilor care la 75 de ani de la moartea sa este omniprezent in memoria poporului turc (veti gasi nenumarate statui ale sale in aproape toate localitatile din Turcia, portretul sau este prezent pe toate bancnotele turcesti, afise cu chipul sau sunt prezente in vitrinele multor magazine sau pe peretii localurilor, exista magneti pentru frigider si inscriptii de lipit pe automobile cu semnatura sa, cele mai importante strazi poarta numele lui iar pe 10 noiembrie la ora 09:05 sirenele din toata tara suna timp de un minut pentru a comemora moartea lui in timp ce oamenii de pe strada se opresc si tin un moment de reculegere).

Dupa ce am trecut Stramtoarea Dardanele am oprit pentru cateva minute la Canakkale ca sa luam baclavale dupa care am pornit mai departe spre Troia. Mie personal nu mi-a placut la Troia. A fost exact cum ma asteptam, ziduri in ruina si panouri informative. Probabil daca mergeam insotiti de un ghid care sa ne povesteasca istoria locului mi-ar fi placut putin mai mult, asa am ramas doar cu imaginea unor ruine si a unui cal troian in fata caruia se trageau in poza cativa luptatori greci cu fata de chinezi si cateva fecioare troiene cu batic pe cap.

CIMG0104
Ajuns la Brehamkale (Assos) l-am fentat pe baiatul care lua taxa pe parcare si am lasat masina pe o strada laterala destul de aproape de centru. Am trecut printre zecile de comercianti de suveniruri si am intrat sa vizitam ruinele templului dedicat zeitei Athena. Dupa cum va inchipuiti mare lucru n-a mai ramas din el dar din fericire exista o macheta cu ajutorul careia ne-am putut face o idee despre cum arata.

CIMG0107
Pentru ca acum 2 ani m-am indragostit de micul port aflat in apropiere le-am propus celorlalti sa mergem sa mancam ceva la una dintre terasele ce il inconjoara. N-a fost cea mai buna idee. Am mancat si putin si prost si cu bani multi si am mai asteptat si o gramada de timp. Totusi la final eu am fost singurul care am lasat bacsis pentru ca eu chiar imi doream sa stau cateva ore (desi nu a fost cazul) lenevind la o terasa in port.

CIMG0111
Desi de la Brehamkale pana la drumul principal la Ayvacik nu sunt in mod normal mai mult de 18 km noi am reusit sa facem undeva la vreo 60 de km vizitand noaptea o serie de asezari de care n-am auzit in viata noastra si unde probabil nu o sa mai calcam vreodata pentru ca nici macar n-am retinut cum se numesc.

Pentru ca Old John era depasit de situatie am apelat la indicatiile localnicilor si astfel am ajuns la Ayvacik dupa vreo doua ore de balaurit pe coclauri. Aici am facut schimb la volan cu Babau si am cazut intr-un somn adanc din care m-am mai trezit in parcare la un motel. Nu avea sens sa mai cautam camping pentru ca era tarziu iar noi eram foarte obositi asa ca dupa ce a negociat Babau un pic pretul ne-am luat camera in primire.

Eu m-am bagat direct la somn dupa ce am facut dus dar Babau, Anda si cu Monica s-au dus sa se balaceasca in piscina in aer liber. A doua zi dimineata am vazut ca marea era la o aruncatura de bat de piscina in care se balacisera ei iar vecin cu motelul era un camping. Daca ajungeti vreodata prin Küçükkuyu si vreti sa va cazati motelul de numeste Idatur.

Ziua 3 Bergama-Izmir-Torbali-Pamucak
Dimineata dupa ce am mancat pepenele de la Erguden am plecat spre Bergama, un orasel agitat plin de dubite Mitshubishi si motorete care nu respecta nici o regula de circulatie. S-a intamplat sa fiu eu la volan cand am intrat in oras dar avand totusi experienta condusului prin Bucuresti m-am adaptat relativ usor la haosul de pe strazi si pentru scurt timp am devenit si eu meltean in trafic. Dupa ce am trecut de singurul loc liber de parcare pe o raza de 5 strazi mi-am dat seama ca gasitul unui al doilea loc de parcare pe stradutele aglomerate din centru va fi o adevarata provocare. Am renuntat dupa ce am dat cateva ture si am plecat spre autogara cu gandul sa parchez in apropiere asa cum am facut si in urma cu 2 ani.

CIMG0119
Dupa ce am parcat am pornit in cautarea unui local traditional ca sa mancam ceva. Din pacate n-am reusit sa-mi amintesc cum sa ajung la bodega la care am fost data trecuta dar am nimerit una la fel de pitoreasca unde nu mancau decat localnicii. Semana foarte mult cu bombele care se gasesc la noi pe langa gari sau autogari dar mancarea a fost nemaipomenita iar servirea ireprosabila. Numai Monica a preferat sa-si ia un kebab de alaturi.

In drum spre masina am trecut pe langa o ceainarie tipca unde erau numai barbati si brusc ni s-a facut pofta de un ceai. Eu aveam ceva dubii ca or sa ne lase sa intram insotiti de fete dar lucrurile s-au lamurit cand Babau l-a intrebat in romana pe nenea care servea daca e e ok sa bem un ceai cu muierile dupa noi iar nenea i-a raspuns promt ca e ok si ne-a invitat inauntru.

Am remarcat totusi la un moment dat ca un client ce parea a fi de-al locului s-a asezat pe un scaun afara si dupa ce a bagat un ochi pe geam la noi a afisat o moaca foarte expresiva de genul:-Ce dreacu` ba?! S-a stricat si locu` asta…

Am baut ceaiurile si doua cafele turcesti (eu si cu Monica) dupa care am plecat sa vizitam Bazilica Rosie aflata peste drum dar care din pacate era inchisa vizitatorilor din cauza unor lucrari de restaurare.
Desi Anda ar fi preferat sa vizitam ruinele unui centru medical antic numit Asklepion pana la urma zeii ne-au calauzit pasii volanul catre Pergamon unde am vizitat un amfiteatru, niste galerii si ruinele templului lui Traian. Ca fapt divers (gasit pe wikipedia) locuitorii acestei asezari au inventat pergamentul.

CIMG0121CIMG0125
Mai departe am plecat spre Izmir, al 3-lea oras ca marime din Turcia, cu gandul sa trecem prin el ca prin branza. N-am luat insa in calcul faptul ca orasul e lung de 40 de km si lat cam tot de atat. Dupa ce cu chiu cu vai am reusit sa ajungem la autostrada se trezeste Babau din somn si ne spune ca e cu plata si ca trebuie sa gasim alta ruta pentru ca nu aveam card special. Am coborat de pe autostrada si am intrat intr-un giratoriu infernal dupa care am mai mers un pic prin aglomeratie si am urcat iar pe autostrada exact in punctul din care coborasem cu 40 de minute mai devreme. Am continuat sa mergem pe autostrada pana la iesirea spre Torbali fara sa intalnim nici un punct de taxare dupa care am coborat si am mers pe drumul national.

Ne-am oprit la un kebab la marginea drumului la iesirea din Torbali si dupa ce am mancat Babau a cumparat un pepene de la un vanzator ambulant. Dar pentru ca turcii nu obisnuiesc sa-i faca dop a doua zi l-am aruncat pentru ca era crud.

Pe inserat am ajuns la Selcuk dar n-am oprit pentru ca eram in cautarea unui camping la mare si dupa ce am dat cateva ture am ajuns plaja Pamucak unde am gasit campingul Dereli.

Dupa ce am pus corturile ne-am dus la plaja ca sa facem o baie pe intuneric. Anda si-a scos kindle-ul si a ramas pe nisip in timp ce noi am intrat in apa. Eu am intrat nud ca sa nu imi mai ud pantalonii scurti si cand am vrut sa ies am descoperit ca nu mai gasesc hainele. Imediat m-am gandit ca mi-a facut Babau o gluma proasta si am inceput sa-l boscorodesc desi radeam in sinea mea. Am intrat inapoi in apa si dupa vreo 10 minute am vazut iar frontala Andei si mi-am dat seama ca de fapt iesisem cativa zeci de metri mai departe.
Am mai stat pe plaja vreo jumate de ora ca sa ne uitam la stele si sa bem o gura de vin dupa care ne-am dus la corturi si ne-am bagat la somn.

Ziua 4 Efes-Sirince-Selcuk-Dilek-Doganbey
Dimineata am plecat direct spre Efes si desi am ajuns destul de devreme campingul fiind doar la cativa kilometri cand am ajuns era deja nebunie. Zeci de autocare erau deja sosite si asteptau cuminti in parcare venirea grupurilor de turisti. Am trecut rapid de bazarul de la intrare (sau de la iesire, depinde cum privesti lucrurile) dupa care am luat bilete si am intrat in sit. Anda s-a lipit imediat de un grup de americani care aveau ghid cu ei iar eu cu Babau si cu Monica am plecat sa ne plimbam aiurea printre ruine.

Am asistat si la o reprezentatie anemica ce includea un pic de dans din buric si o lupta intre gladiatori dupa care am patruns in amfiteatru. Aici doi mosnegi se dadeau in spectacol cantand O sole mio. A fost un spectacol simpatic rasplatit din plin cu aplauze din partea celorlalti turisti.

CIMG0128 CIMG0127
Mai departe am ajuns la biblioteca unde am facut o poza de grup adica eu, Monica, Babau, Anda si vreo 50 de turisti prin jurul nostru dupa care ne-am despartit. Anda cu Babau au plecat sa caute un ghid ca sa le explice ce-i cu toate pietroaiele alea insirate pe acolo, Monica s-a pierdut prin multime asa ca daca am ramas singur m-am strecurat rapid printre miile de turisti (nu exagerez) pana am gasit undeva intr-un colt printre niste resturi de coloane un maslin. Mi-am scos kindle-ul si m-am asezat la umbra ca sa citesc profitand de faptul ca 99% din turisti nu treceau prin zona respectiva.

CIMG0132Intr-un tarziu a aparut si Monica urmata apoi de Babau si de Anda care bombanea ca a ratat cea mai importanta atractie din Turcia din cauza ca n-a avut ghid si ca acum va trebui sa mai vina inca o data.
Urmatoarul obiectiv la care am fost este satul Sirince, o localitate pitoreasca aflat intr-o zona deluroasa renumit pentru vinurile locale facute din tot soiul de fructe (visine, mere, rodii, pere etc)

CIMG0134Am cumparat niste struguri si apoi am plecat sa ne plimbam pe stradutele inguste. In timp ce Babau, Anda si cu Monica s-au oprit la o cismea ca sa spele strugurii eu am fost abordat de o babuta in salvari care imi tot zice ceva. Am reusit sa inteleg besuch si antik si mi-am dat seama ca ne invita sa-i vizitam casa asa ca le-am propus si celorlati sa vina avertizandu-i insa sa nu se astepte la cine stie ce muzeu etnografic. Bine am facut ca i-am avertizat caci locuinta doamnei era foarte saracacioasa semanand cu odaile batranilor de la noi de la tara.

Ne-am asezat turceste pe jos (Anda a nimerit langa niste sosete care pareau a fi purtate) iar mamaie s-a apucat sa ne faca un ceai si apoi sa ne arate niste fete de masa crosetate de ea in speranta ca vom cumpara ceva. Pentru ca nu avea suficiente pahare ca sa ne serveasca a scos leusteanul dintr-un paharel si dupa ce l-a clatit un pic cu apa l-a umplut cu ceai dupa care i l-a dat lui Babau. Am baut ceaiul dupa care i-am dat cateva lire la schimb si am plecat mai departe ajungand la o fosta biserica crestina. Aici eu cu Babau si cu Monica ne-am luat de la o fata draguta inghetata traditionala foarte buna iar Anda si-a luat un fresh de rodie foarte acru.

Inainte sa plecam din sat ne-am oprit sa cumparam cateva sticle de vin si dupa ce am degustat cateva tipuri ne-am oprit la un vin de visine si unul de mure pentru noi in excursie iar pentru acasa eu mi-am luat unul de rodie iar Babau unul tot de visine.
In Selcuk n-am zabovit foarte mult dar din fericire am regasit cofetaria din care isi luase Maria cafea turceasca in urma cu 2 ani si ne-am oprit ca sa luam si noi pentru acasa. Vanzatorul foarte amabil ne-a intrebat daca vrem sa si bem o cafea si nu l-am putut refuza. Dupa ce am baut cafeaua am oprit la un fast food din apropiere ca sa mancam un kebab apoi am plecat spre masina.

De la Selcuk am ajuns la Parcul National Dilek. Din pacate nu am avut decat o ora la dispozitie pentru ca la ora 19:00 se inchidea asa ca am ales sa mergem la una din plaje renuntand la plimbarea prin canion.CIMG0139
Pentru ca la prima plaja era foarte multa lume am mers la urmatoarea dar aici n-am intrat in apa decat eu cu Babau din cauza ca erau bolovani la mal asa ca in scurt timp ne-am intors la prima plaja unde parea sa fie mai ok astfel ca au facut si fetele baie. La plecare am avut surpriza sa vedem o haita de porci mistreti veniti la tomberoanele de langa parcare. Pareau sa fie obisnuiti cu oamenii pentru ca nu aveau nici un stres sa alerge de la un tomberon la altul si la fel cum se intampla si la noi cand ursii coboara la sosea oamenii le aruncau mancare.

CIMG0153 CIMG0150
Dupa ce am iesit din parcul national ne-am oprit iar sa mancam un kebab la Güzelçamlı. Anda a preferat insa sa manance o supa de linte.

Pentru ca se lasa intunericul am decis sa cautam un loc de camping cat mai aproape de Didim, undeva pe malul marii. Am ajuns insa la Doganbey, un sat micut aflat in apropiere de Delta Menderes. Pentru ca nu erau foarte clare indicatoarele prima oara am nimerit intr-o zona mai putin locuita si un pic mai departata de restul satului. Dupa ce ne-am invartit un pic prin bezna si dupa ce Babau a bagat un pic spaima in fete am plecat spre zona mai populata. Aici am oprit la o terasa sa intrebam de un loc de pus corturile si propietarul ne-a spus ca putem sta la el ingradina. Am preferat sa mergem mai departe pentru ca locul pe care ni-l punea la dispozitie era foarte aproape de drum si in imediata vecinatate a terasei de unde se auzea muzica destul de tare.

Am trecut pe langa o pensiune numita Karinna si in scurt timp am iesit din localitate dar pentru ca erau niste indicatoare care aratau ca la 5 km se afla un restaurant Babau s-a decis sa mergem pana acolo sa vedem care e treaba.

Treaba e ca in parcarea restaurantului care se afla pe malul marii se aflau numai masini luxoase numai ca propietarul restaurantului, un tip de varsta noastra, a fost foarte amabil cu noi cand l-a intrebat Babau daca putem pune corturile pe undeva si ne-a spus ca fie le punem pe plaja micuta din fata restaurantului fie mergem inapoi la pensiunea Karinna care era tot a lui si campam in gradina pe iarba.

Desi fetele ar fi vrut sa campam pe plaja am ales sa mergem totusi la pensiune pentru a nu deranja clientii restaurantului. Inainte sa plecam am ramas sa bem un ceai la masa pregatita special pentru noi aflata la cativa pasi de apa marii. Cred ca a fost cel mai bun ceai pe care l-am baut in Turcia. La plecare i-am multumit proprietarului mai ales ca ne adusese si un platou cu bucati de pepene si l-am intrebat cat ne costa ceaiul si cat ne costa sa punem corturile la el in gradina. Nici n-a vrut sa auda de vre-un ban asa ca i-am lasat cadou o sticla de Murfatlar adusa de Monica.

Ne-am intors 5 km pana la Doganbey, am pus corturile in gradina pensiunii dupa care am desfacut o sticla de vin cumparata din Sirince. N-am reusit sa o terminam fiind destul de obositi asa ca i-am pus dopul si ne-am bagat la somn.

Publicat de: Pre2 | August 28, 2013

Macedonia-Grecia-Albania, 22-30 iunie 2013, Partea 2

Desi aratau apetisanti muntii la baza carora se intindea oraselul Konitsa nu toata lumea avea chef sa urce pe ei si ca niciodata ne-am impartit in trei.

Vladut cu Livia, Ioana si Monica au preferat sa urce pe varful Smolikas, al doilea varf ca inaltime din Grecia cu ai sai 2637 m Gamilas care are 2497 m. Probabil as fi urcat si eu cu Sebe daca nu erau peste 30 de grade dar pana la urma eu am ramas cu Andrei si cu Magda ca sa vizitam satele pitoresti de la poalele muntilor in timp ce  Sebe s-a aventurat prin canion de unul singur.

Am mers impreuna pana in satucul Mikro Papingo urcand pe un drum foarte sinuos dar pitoresc dealtfel. De aici Vladut si cu gagicile au plecat spre varf, Sebe s-a hotarat sa strabata canionul Vikos urmand o poteca ce pleca chiar din sat iar eu cu Magda si cu Andrei am decis sa ne plimbam prin satucele din jur.

Dupa ce am strabatut toate stradutele inguste din Mikro Papingo am plecat sa cautam niste piscine naturale aflate in apropiere. Am intrat din greseala pe o alta vale si dupa ce ne-am chinuit vreo 30 de minute printre boscheti am renuntat. Din fericire la cateva sute de metri mai jos pe sosea am gasit o parcare mare semn ca aici se aflau si piscinele cautate de noi.

Spre norocul nostru am fost pentru multa vreme singurii turisti din zona si am apucat sa ne bucuram in liniste de peisajul deosebit de frumos creat de raul care sapase in stanca acele bazine. Pentru ca apa era rece am ezitat destul de mult pana cand am intrat sa ne balacim dar odata intrati nu ne mai venea sa iesim. Din pacate venirea altor turisti ne-a grabit sfarsitul distractiei si dupa ce ne-am uscat putin la soare am plecat spre Aristi.

Aici ne-am oprit la o terasa insirata in jurul unui copac batran si dupa ce am savurat o cafea greceasca am plecat spre satul Vikos unde ne astepta o superba panorama a canionului. Dupa ce ne-am facut pozele de rigoare am plecat in directia Monodendri. De aici urma sa il recuperam pe Sebe dupa ce urma sa termine traseul pe la baza canionului.

Din Monodendri am plecat spre un alt punct de belvedere aflat la cativa km de localitate. Ajunsi la fata locului am parcat langa o masina cu numar de Republica Moldova si am schimbat cateva cuvinte cu vecinii de peste Prut care ne-au asigurat ca o sa avem ce vedea.

Imi vine foarte greu sa descriu privelistea ce ni s-a deschis in fata ochilor cand am ajuns la punctul de belvedere. Cred ca doar in Irlanda cand am fost la stancile de pe Inishmore am mai simtit un asa gol in stomac. Nu insist cu descrierile plastice pentru ca nu ma pricep dar daca dati o simpla cautare pe net dupa Canionul Vikos o sa va lamuriti (eventual va puteti uita la pozele lui Andrei de pe site-ul http://www.ursultrubadur.org).

Am plecat mai departe sa vizitam o serie de poduri din piatra, foarte interesante, construite in secolul XIX ca un simbol al puterii financiare de catre mai marii satelor din zona. La unul dintre aceste poduri am dat peste o domnisoara care statea singura pe un bolovan si contempla apa cum se scurge lin pe sub pod bla bla bla.

M-am apropiat de ea profitand de faptul ca Andrei cu Magda si cu Sebe ramasesera mai in urma si am salutat-o. Desi de la spate parea a aiba vreo douazeci si ceva de ani, din fata mergea pe 40. Am schimbat cateva cuvinte cu ea (de fapt ea mi-a aratat un serpisor in apa) dupa care m-am alaturat celorlati pe pod.

Cum era foarte cald afara si ii povestisem si lui Sebe ce baie misto am facut noi la Papingo am decis ca e momentul pentru o a doua balaceala. Ne-am departat putin de fata ca sa nu ii stricam buna dispozitie sarind in apa in fata ei si dupa ce ne-am dezbracat am intrat tip-til tip-til in apa rece ca gheata.

Pana la nivelul slipilor am intrat noi cum am intrat dar mai departe nu ne prea venea sa intram si cand stateam noi si ne vaicaream ca niste mimoze deodata o vedem pe tipa ca se dezbraca de haine si plonjeaza in apa (avea costum de baie pe ea- ca sa nu intelegeti gresit). Ce era sa mai facem?! Am strans din dinti si am intrat si noi.

Pe inserat cand am ajuns in Konitsa ne-am oprit la un Gyros (inclusiv Sebe care dupa ce ca a mancat carne in excursia asta a si baut alcool si a si fumat) dupa care la pensiune ne-am intalnit si cu Vladut &co. Ne-am povestit unora altora ce am facut pe parcursul zilei si apoi ne-am retras la somn fiind franti de oboseala.

Pentru ziua de joi planuisem sa intram putin si prin Albania sa vedem care e treaba. Am trecut granita lejer pe la Kakavia si dupa ce am alimentat la o benzinarie din apropiere am pornit spre Sarande. Nici nu am intrat bine in Albania ca un echipaj de politie ne face semn sa tragem pe dreapta. Deja ne gandim sa pregatim cativa euro dar din fericire vazand ca avem nr de UE politaiul ne face semn sa mergem mai departe.

De cum am intrat in Albania peisajul se schimba radical. Muntii par a fi defrisati complet doar din loc in loc vazand-se cate o oaza de verdeata semn ca acolo se afla o localitate.

Sarande este un orasel destul de mare aflat pe coasta adriatica chiar in dreptul insulei grecesti Corfu. Am parcat masinile aproape de centru si dupa ce am stabilit ca sa ne intalnim peste o ora in acelasi loc am plecat care incotro, nu inainte de a da insa o tura la exchange office.

Eu am preferat sa merg cu Sebe in cautarea unui supermarket de unde ne-am aprovizionat cu bere Tirana (destul de proasta dupa gustul meu), coniac albanez si alte prostii. Cu restul ne-am intalnit la o terasa unde se oprisera sa bea o cafea dar eu am preferat sa dau fuga ca sa imi cumpar carti postale si timbre.

Dupa ce toata lumea si-a facut cumparaturile de rigoare am plecat mai departe ca sa gasim o plaja (desi Sarande este perla Rivierei Albaneze). Ne-am oprit la Ksamil, daca nu ma insel, o statiune micuta plina de constructii incepute si neterminate, alei napadite de balarii si foarte mult gunoi prin spatiile verzi.

Prima baie in Marea Mediterana pe anul asta nu m-a dat pe spate, nisipul era pietrificat iar apa avea o culoare albicioasa de parca ar fi avut var in ea. Ba am mai luat si cativa tepi de la un arici de mare in picior. Pozele sunt insa superbe.

Mai departe am plecat sa vizitam un sit Unesco aflat in apropiere. Butrint se numeste si aici se afla ruinele unui vechi oras antic. Dintre toate ruinele antice vizitate de mine in zona mediteraneana Butrint este de departe singurul sit unde as merge chiar si cand afara sunt 40 de grade pentru simplul fapt ca se afla in padure, la umbra.

Pana sa intram in incinta sitului arheologic am facut o pauza de masa la restaurantul din apropiere (Livia se numeste intamplator) unde am mancat printre altele si supë pule care inseamna supa de pui cum probabil v-ati dat seama dupa ce ati mustacit cateva secunde.

Cum nu sunt pasionat de amfiteatre si coloane romane sau grecesti am vizitat situl in pas alergator impreuna cu Sebe, preocupati mai mult sa gasim niste suveniruri decat sa admiram ruine. Cel putin sunt sincer. Din pacate Sebe dupa ce am terminat de vizitat ruinele vroia sa iesim fiind convins ca si restul sunt afara. Degeaba am incercat sa-l conving sa mai stam putin ca stam bine la umbra inauntru ca n-am avut cu cine sa vorbesc asa ca am iesit in soare bombanind. Noroc ca parcaseram masinile langa niste copaci si am avut totusi parte de umbra pana cand au iesit toti.

Dupa ce au iesit si ceilalti ne-am pus la coada cu masinile la bac. Aici am vazut si unul din renumitii mafioti albanezi care a venit nonsalant cu BMW-ul alb seria 7 si s-a asezat in fata tuturor.

Am trecut granita pe la Konispol, unde am ajuns dupa ce am bajbait cativa km buni pe un drum pietruit. La granita dupa ce Andrej a dat pasapoartele la control si-a dat seama ca nu stia unde a pus permisul si a inceput sa se agite in masina ca un contrabandist incepator care tocmai vrea sa treaca granita cu masina ticsita de tigari, droguri si arme.

A strigat la vamesul albanez sa-i dea pasaportul sa se uite in el dupa permis. Asta i-a dat pasaportul meu si degeaba am incercat noi sa-l calmam ca mai rau s-a enervat. A deschis portiera lovind de vreo 2 ori cu ea in ghereta vamesului si aproape ca i-a smuls din mana pasapoartele. Si-a gasit din fericire permisul bagat printre filele pasaportului si apoi a demarat nervos oprindu-se 10-15 mai incolo. Mare noroc ca nu s-a enervat si vamesul ca ne cauta si-n cur dupa marfa de contrabada si probabil nici nu mai plecam prea curand de acolo. Si uite asa am ramas si fara stampila de iesire din Albania.

Seara am ajuns la Lichnos, o mica statiune aflata la cativa km de Parga, unde facuse rezervare cu o seara inainte Ioana. Am mers la supermarket sa luam cate ceva dupa care ne-am retras la somn nu inainte insa de a le innebuni Sebe pe fete cu masaj la spate.
Dimineata dupa ce am mancat am plecat spre plaja aflata la cateva sute de metri unde pentru numai 5 euro pe zi am inchiriat cate doua sezlonguri si o umbrela.

Am intrat un pic in apa apoi ne-am asezat sa ne bronzam putin. Dupa un timp Sebe cu Ioana au plecat sa faca snorkeling in apropiere, Livia cu Vladut au plecat sa se plimbe pe plaja, eu mi-am scos kindle-ul iar restul au zacut in soare.

La un moment dat si-a facut aparitia salvamarul plajei de era sa scap kindle-ul din mana. Era o tipa blonda cu parul lung, costum de baie portocaliu, craci pana in gat si sani ceva mai mici ca ai Pamelei Anderson de-ti venea sa sari in apa legat la maini si la picioare. Dupa ce a studiat-o putin Sebe a trecut la fapte. A plecat inot si s-a dus si s-a tot dus, s-a mai dus un pic dupa care s-a intors ca nu auzise nici un fluier. Gagica isi scosese o carte si s-a asezat langa foisor la umbra privind din cand in cand marea linistita.

M-am dus catre ea cu gandul sa ma asez la umbra sub niste maslini din apropiere pentru ca statusem destul la soare. M-am apropiat, mi-am supt burta si dupa ce am salutat-o am intrat putin in vorba cu ea pentru ca eram curios unde gasesc o posta ca sa cumpar un timbru.
-So, are you a lifeguard? – i-am zis eu desi era evident lucrul asta
-Yes, I am
-Nice, then i think i`m going to drown soon
-I`ll keep an eye on you – zise ea zambind
Am zambit si eu si apoi am plecat ca fraieru` la umbra in loc sa mai stau la vrajala.

Pe la pranz am plecat spre pensiunea unde eram cazati si apoi am decis sa mergem prin Parga ca sa si mancam ceva. Sebe cu Andrei si cu Magda au preferat sa mearga pe jos pentru ca nu erau decat vreo 2-3 km intre Parga si Lichnos, restul am plecat cu masina Ioanei.

Parga este o statiune draguta dar destul de aglomerata, cel putin pe strada pe care erau magazinele de suveniruri. Ne-am invartit si noi putin pe stradute apoi am cautat o taverna sa mancam. Am gasit una cu fete de masa in carouri si la ea ne-am oprit. Dupa ce am mancat pe saturate am plecat sa ne mai plimbam putin si am ajuns in varful unui deal la o fortareata venetiana unde tocmai se casatorisera niste nordici. Dupa ce ne-am plimbat printre ziduri si am facut cateva poze panoramice cu oraselul si cu plaja am coborat la mare ca sa facem baie.

Plaja nu mi-a placut prea mult pentru ca era mult mai aglomerata decat cea din Lichnos dar foarte aproape de tarm se vedeau niste insulite si in curand am plecat inot catre ele impreuna cu Sebe, Andrei, Ioana, Magda si Monica.

Am mai zabovit un pic la plaja dupa care ne-am intors la pensiune si dupa ce Ioana a gasit cazare pentru noaptea urmatoare ne-am apucat de baut si de povesti. Cred ca am stat pana pe la 2-3 dimineata si inainte sa ne retragem la somn eu si cu Monica am mai facut o baie in mare desi era cam frig afara.

A doua zi dimineata eu m-am mutat la Ioana in masina ca sa o mai schimb la volan iar Vladut s-a mutat temporar la Andrei in masina. Dupa ce ne-am interesat la gazde cam pe unde am putea sa mai mergem am ales insula Lefkada unde am ajuns printr-un tunel ce trecea pe sub mare.

Pentru ca si eu si Andrei si Sebe si Ioana si Monica purtam tricouri de marinari ne-am oprit sa facem poze langa un far aflat in interiorul unei cetati medievale. Fiind foarte cald am oprit sa facem si o baie pe o plaja neamenajata. Aici fetele m-au invatat si pe mine tehnica schimbarii slipului sub prosop.

N-am mai zabovit pe insula dupa ce am facut baie pentru ca aveam mult de mers pana aproape de Katerini unde urma sa ne cazam in seara respectiva.

Fiind la finalul excursiei si cum toata lumea vroia sa cumpere cate un bidon de ulei de masline am inceput sa vanam supermarket-uri. Asa am ajuns si intr-un orasel fain a carui denumire imi scapa din pacate. Aici ne-am oprit la un gyros si o cafea dupa care Sebe a dat tonul la placinte cu spanac si inghetata. Dupa ce ne-am imbuibat am plecat mai departe spre Olimpiaki Akti sa ne cazam mergand aproape tot drumul pe o autostrada recent data in folosinta care cred ca avea cateva zeci de tuneluri. A fost destul de enervant sa trecem prin atatea tuneluri pentru ca la fiecare exista restrictie de viteza de 80 km/h.

Am ajuns pe inserat in statiune si dupa ce ne-am invartit un pic pe strazi am reusit sa localizam hotelul la care rezervase Ioana camere. Olimpiaki Akti era plina de turisti veniti sarbi, peste tot erau masini inmatriculate in Serbia iar din loc in loc mai zaream si cate una inmatriculata in Romania. Nu ne-a placut aici pentru ca era foarte mare agitatie.

Dupa ce ne-am lasat bagajele in camere am plecat sa ne plimbam putin si in apropiere de plaja dam nas in nas cu Octavian care se intocea de la baie. El era venit aici cu niste prieteni care urmau sa participe la un maraton pe Muntele Olimp. Ne-am mai plimbat putin dupa care eu cu Ioana si cu Monica ne-am oprit la o terasa ca sa bem o bere dupa care ne-am alaturat celorlati care au preferat sa bea bere in camera.

Duminica am plecat spre Romania. Eu am ramas si de data asta in masina Ioanei pentru ca incepusem sa ma obisnuiesc cu cutia automata. In apropiere de Salonic am luat-o din greseala spre granita cu Macedonia in loc sa merg spre granita cu Bulgaria. Noroc ca si-au dat destul de repede seama fetele. Am intors masina si apoi am bagat tare ca sa recuperez timpul pierdut fiind sigur ca cei din masina cealalta se vor criza cand vor afla ca ne-am pierdut putin.

I-am ajuns din urma aproape de granita cu Bulgaria. Erau opriti intr-o parcare si am ajuns la cateva minute dupa ce oprisera asa ca nu le-am mai zis ca era sa ne intoarcem prin Macedonia.

Dupa ce am intrat in Bulgaria am oprit sa bagam benzina si am stabilit sa mai facem o oprire in apropiere de Sofia ca sa mancam. La putin timp dupa ce am oprit sa mancam a inceput si ploaia care de altfel ne-a insotit pana la Bucuresti. La Sofia am oprit intr-un OMV ca sa bem cafea pentru ca eram toti adormiti si pana la Russe ne-am mai oprit o singura data. M-am mutat iar in masina lui Andrei cand am ajuns la granita si dupa ce am intrat in Romania ne-am luat la revedere de la cei din Kia rosie si am plecat spre casele noastre.

Publicat de: Pre2 | August 27, 2013

Irlanda 16-27 Mai 2012, Partea a 6-a (Irlanda de Nord)

Dimineata am strans corturile si am plecat calare pe bicle pana la pubul Joe Watys. Campingul nu l-am mai platit pentru ca nici nu a venit nimeni sa ne intrebe de sanatate  si nici nu era cineva prin preajma ca sa-l intrebam noi. Din pacate pubul se deschidea abia la ora 10dar proprietarul e fost foarte de treaba si ne-a lasat sa punem rucsacurile intr-un separeu ca sa putem merge sa ne mai plimbam linistiti pana avea sa soseasca vaporul.

Eu cu Gonzo am plecat spre farul parasit pe care il vazusem cu o zi inainte, aflat in locul cel mai inalt de pe insula. Am urcat in el, ne-am facut cateva poze iar la plecare cand coboram in viteza o panta foarte abrupta ne-am intalnit cu Babau. Nu mai retin daca a ramas sa-l viziteze sau s-a intors cu noi dar parca nu mai aveam mult timp si am plecat sa lasam bicicletele tipului roscovan de la inchirieri.

Dupa ce a sosit vaporul pontonul s-a umplut cu gagici de liceu venite tocmai cand noi trebuia sa plecam. Ne-am imbarcat (eu cu parere de rau) si ne-am asezat undeva la soare pe o punte superioara. Din fericire nu am mai fost valurile din ziua precedenta si drumul a decurs fara probleme numai ca dintr-un motiv care imi scapa am facut o escala neprogramata pe insula Inisheer aflata in apropiere.

Pentru ca aveam la dispozitie vreo 2 ore  Vladimir, Ancuta, Maria, Babau si cu Anda au plecat sa viziteze niste ruine aflate pe un deal in timp ce eu cu Gonzo am preferat sa cautam un pub ca sa mancam ceva.

In primul local in care am intrat am dat de o gasca de americani galagiosi si am preferat sa cautam ceva mai linistit si mai traditional. Am gasit putin mai sus un pub in care nu erau decat 2-3 localnici si capitanul vaporasului asa ca am ramas sa mancam o portie de fish&chips. Am luat un peste la recomandarea barmanului care s-a dovedit a fi cel mai scump din meniu. Pentru ca nu trebuia sa conduca Gonzo si-a permis sa bea si o bere Guinnes. Eu a trebuit sa ma multumesc doar cu cafea.

Ne-am reintalnit cu restul grupului si nu dupa mult timp ne-am imbarcat parasind frumoasele insule Aran. Am recuperat masinile din parcarea in care le lasasem cu o zi inainte si am plecat mai departe spre Poulnabrone unde aveam sa vedem un mormant megalitic. Adica o piatra sprijinita pe alte cateva pietre formand un fel de monument din perioada neolitica. Foarte interesant daca te pasioneza perioada respectiva.

Urmatorul obiectiv de pe lista noastra a fost Castelul Dunguaire pe care din pacate nu l-am putut vizita din cauza unui eveniment privat ce avea loc acolo. Cand ma intorceam catre masina am trecut pe langa frantuzoaica de pe Inishmore si i-am aruncat un bonjour madmoazel dar nu mai stiu din ce motiv nu m-am oprit s-o intreb ce mai face.

Ne-am oprit apoi in Galway ca sa ne regrupam cu Babau&co si am profitat de ocazie impreuna cu Maria ca sa mai scriem 2-3 vederi si sa le trimitem prin posta.

Seara am oprit la CarrowkeelCamping&CaravanPark unde am platit 8.25 euro de persoana.

A doua zi am plecat sa vizitam alte morminte preistorice, vreo 30 de altfel, majoritatea avand forma unor mici movile inierbate dispuse. Foarte interesat! Carrowmore Megalithic Tombs se numeste situl daca va pasioneaza. Apoi am oprit in oraselul Sligo ca sa vizitam ruinele unei abatii mult mai interesante de altfel decat situl precedent.CIMG0162

Castelul Donegal a fost urmatorul pe lista. Castelul a fost restaurat recent, mai putin anexa careia ii lipseste acoperisul, si arata foarte fain mai ales ca unele incaperi sunt si mobilate.

CIMG0167

De la Donegal am plecat spre Slieve League Rocks, obiectiv turistic asemanator cu Cliffs of Moher dar mai putin cunoscut de turisti. Mie personal mi-a placut mai mult aici.

Ca sa ajungem la Slieve League Rocks am preferat sa mergem pe o sosea de coasta cu peisaje foarte faine dar mult mai ingusta decat drumul principal. Nu mai stiu din ce motiv dar masina cealalta nu a mers impreuna cu noi.

CIMG0168

Am oprit de cateva ori ca sa facem poze si sa intram cu picioarele in apa dupa care am reusit sa luam legatura cu ceilalti si am stabilit sa ne intalnim intr-o localitate apropiata ca sa mancam ceva. In primul pub in care am intrat ni s-a spus ca din pacate nu servesc mancare dar un batranel simpatic si binevoitor ne-a indrumat spre pubul din localitatea urmatoare unde ne-am intalnit si cu Babau, Anda si Gonzo.

Nu mai tin minte daca am mancat la pubul O`Gara`S dar stiu ca ne-am luat cafea, bere si whiskey iar Babau a gasit o chitara atarnata pe perete si dupa ce a cerut permisiunea gazdelor au inceput sa rasune acordurile binecunoscutului hit La Cap de Pod. Maria n-a scapat bineinteles ocazia de a se scalambai putin in fata aparatului foto, de data asta in dreptul unui tablou cu o oaie.

Ajunsi la Slieves League Rocks am facut pozele de rigoare in saritura, am admirat peisajul si ne-am bucurat de lipsa turistilor dupa care am plecat sa cautam un loc de camping.

CIMG0173

Am campat pe malul golfului Tullagh spre nemultumirea mea care as fi preferat sa stam la un camping mai ales ca in zona in care campasem nu prea aveai unde sa te duci la buda pentru chestii mai serioase.

In Irlanda de Nord am trecut fara sa ne dam seama pentru ca nu exista punct de trecere a frontierei. Pur si simplu se schimba culoarea cu care sunt trasate benzile de circulatie din galben in alb iar semnele de circulatie care limiteaza viteza sunt in mile nu in km. Mi-am dat seama destul de tarziu de ce eu mergeam cu 60 la ora si restul masinilor ma depaseau cu 90.

Acum pe langa stresul avut legat de conducerea unei masini cu volan pe partea dreapta acum trebuia sa fiu atent sa convertesc si limitele de viteza din mile in km pentru bordul masinii mele arata km.

Am ajuns fara probleme la ruinele castelului Dunluce unde ne-am tavalit putin prin iarba. Maria s-a dus la o cofetarie din apropiere si si-a luat o prajitura de care a fost foarte incantata. Daca in primele zile am fost intampinati cu ploaie in Irlanda in ultimele era deja canicula la peste 30 de grade, o temperatura pe care irlandezii spuneau ca nu o mai intalnisera de mult.

CIMG0194

Tin minte ca atunci cand am luat Fordul de la biroul de inchirieri m-am laudat in fata lui Babau si a lui Gonzo ca spre deosebire de Toyota lor noi aveam aer conditionat. Atunci au zic ca probabil nu o sa-l folosesc vreodata, acum stateau cu prosoape ude in geam in timp ce noi tremuram in masina J)

Cum nu mai vizitaseram de mult o distilerie sau o fabrica de bere am profitat de ocazie ca eram la Bushmills. Spre deosebire de distileria Jameson vizitata anterior The Old Bushmills Distillery era functionala si de cum am pasit pe poarta ei ne-a izbit un dampf de whiskey. Ca de obicei la finalul vizitei am avut parte de  un pahar din partea casei. Maria pentru ca purta un tricou pe care scria Hug Me a primit doua pahare de la barman. Daca scria Kiss me cred ca primea 3. Eu n-am primit nici unul pentru ca trebuia sa conduc L

Urmatorul obiectiv vizitat care este si cel mai vizitat din Irlanda de Nord se numeste The Giant`s Causeway, o zona imensa aflata la malul marii plina de coloane hexagonale de bazalt asemanatoare cu cele de la Detunatele.

CIMG0196

Aici Gonzo a descoperit pe pielea lui ca nu e bine sa te tavalesti in iarba cand Maria i-a aratat o capusa infipta in gat. S-a dus la voluntarii parcului care imediat s-au pus pe treaba. O tanti l-a imobilizat pe Gonzo cu capul la pieptul ei in timp ce un tip solid cu degete delicate ca ale unui agricultor a scos un briceag Victorinox si a inceput sa scobeasca in capusa pana cand a rupt-o. Pe semne la ei inca nu ajunsese isteria cu boala capuselor caci pareau foarte relaxati.

Odata Gonzo salvat am plecat mai departe sa exploram coloanele iar dupa ce ne-am plictisit am plecat spre Carrick-a-RedeRopeBridge. Aici am ajuns la inchidere si nu am mai apucat sa platim cateva lire doar ca sa ne plimbam pe un pod suspendat. In parcare, auzindu-ne vorbind romana, a intrat in vorba cu noi un tip de pe langa Brasov care lucra pe acolo.

Incercand sa gasim un loc de dormit a ajuns si in Carrifergus unde am trecut pe langa castelul normand fara sa il putem vizita din cauza orei tarzii. Nu mai stiu din ce cauza nu am putut intra in camping, probabil era doar pentru rulote, asa ca am plecat mai departe si am reusit sa campam la BrownsBay, Islandmagee dupa ce un irlandez binevoitor ne-a dat drumul la bariera ca sa putem intra cu masinile.

In ultima zi ne-am facut program separat. Babau, Gonzo si cu Anda s-au intros sa viziteze castelul normand de la Carrifergus in timp ce noi am plecat spre Belfast. Am lasat-o pe Maria la Zoo dupa care eu cu Vladimir si Ancuta am plecat sa vizitam centrul orasului, oprindu-ne sa bem o cafea irlandeza la o cafenea faina (Muriel`s). Babau, Anda si Gonzo dupa ce au vizitat castelul s-au dus la Muzeul Titanic din Belfast.

CIMG0204

De la Belfast am plecat spre Brú na Bóinne (Newgrange), cel mai important complex megalitic din Europa inscris in World Heritage List.

Noi am ajuns la Brú na Bóinne aproape de inchidere si cred ca am fost ultimul grup care a vizitat mormintele megalitice in aceea zi.

Dupa ce am lasat masina in parcarea de la Visitor Centre am intrat sa vizitam un muzeu amenajat in apropiere pentru ca accesul catre sit se face cu ajutorul unor autobuze si a trebuit sa asteptam urmatoarea cursa. Maria fie a ramas fascinata de muzeu fie era probabil pe la buda ca a ajuns in ultima clipa la autobuz chiar inainte ca doamna Ruth sa inchida usile.

Ajunsi la sit am fost luati in primire de un ghid cu palarie de Indiana Jones. Am uitat cum il chema dar stiu ca ne-am uitat dupa aceea pe net si am aflat ca tipul era profesor universitar. Am ramas pur si simplu fascinati de felul in care ne vorbea si felul in care ne-a prezentat istoria complexului. Asta chiar a fost un sit interesant de vizitat, din pacate Babau&co au ajuns prea tarziu si nu am mai putut intra.

In drum spre Castelul Trim, ce avea sa fie ultimul obiectiv din tura aceasta, am acrosat cu Mondeo un Opel Corsa care incerca sa parcheze pe stanga sau sa intre intr-o curte. Nu stiu daca s-a intamplat din cauza ca Mondeo e o masina mai mare sau din cauza ca in Corsa erau 4 gagici blonde dar din fericire nici o masina nu a avut de suferit. Masina fetelor era zgariata superficial in timp ce pe a noastra erau doar niste urme de vopsea care au iesit dupa ce Ancuta si cu Maria au sters toata partea stanga a masinii cu servetele umede.

Obosit si sictirit nu mai aveam chef de facut nimic asa ca l-am asteptat pe Vladimir sa viziteze ruinele, unde i-a prins in timpul actului sexual pe doi tineri indragostiti, dupa care am plecat direct spre Dublin ca sa lasam masina la aeroport desi Vladimir ar mai fi vizitat cate ceva.

Am lasat masina in parcarea aeroportului pe niste locuri rezervate de catre compania de la care am inchiriat, ne-am intalnit si cu ceilalti si apoi am petrecut ultimele ore din Irlanda in asteptarea avionului. Spre surprinderea noastra cand am ajuns acasa am aflat ca plouase toata perioada in care am fost noi plecati si spre surprinderea prietenilor ei au aflat ca pe noi ne topise caldura (mai ales in ultimele zile)

Publicat de: Pre2 | August 26, 2013

Bulgaria, 15-18 august 2013

Prima oara ne-am oprit in apropiere de Veliko Tarnovo in satul Samovodene. Aici a vazut Babau piersici si mere in pomii de pe marginea drumului.

Pe urma am oprit la cascada Hotnitsa cu toate ca si eu si Anda si Babau am mai fost destul de curand. Am zis sa o vada si Wizzard cu Anca ca vorba aia doar suntem in concediu. Si apoi nu se stie cand vom vrea sa oprim si noi fie sa vedem vre-un monument fie sa cumpar un timbru dintr-un orasel oarecare in care nu prea am sanse sa mai ajung curand, sa zicem la intamplare Vratsa.

Am ajuns la canionul Emen pe un drum ingust ce ne amintea de Irlanda, am facut o mica pauza ca sa mancam iar apoi ne-am echipat cu haine lejere pentru ca ardea soarele foarte puternic si am pornit pe poteca ce merge pe deasupra stancilor. Am ajuns cam intr-o jumatate de ora pana in punctul in care am ajuns si acum doua luni dupa care am coborat pe o poteca abrupta spre cascada Momin Skok care se varsa intr-un mic lac populat cu de pastravi.

Pentru ca nu mai erau si alti turisti prin preajma eu si cu Babau au profitat si am intrat sa facem o mica baie. Restul au stat cuminti pe mal, probabil din cauza serpilor care se apropiau din cand in cand de mal si scoteau capul din apa. Dupa ce ne-am racorit suficient am plecat inapoi spre masina, am luat frontalele si ne-am avantat in pestera Emen. Aici nu am ratat ocazia de a ne fotografia cu niste picturi rupestre pictate probabil de un tanar ajuns la varsta pubertatii pe vremea cand nu exista Redtube sau Youporn ci doar reviste unguresti.

Urmatorul obiectiv de pe lista noastra a fost pestera Devetashka aflata in apropiere de orasul Lovech. Aici am ramas pur si simplu cu gura cascata de cat de impresionanta este intrarea. Am explorat putin si galeriile unde se gaseau sute de lilieci care fie stateau ciorchine pe tavan fie zburau haotic pe deasupra noastra insa intrarea imensa cu gaurile din tavan reprezinta cea mai interesanta parte a pesterii.

Pentru ca se lasa intunericul si am plecat sa cautam un loc de dormit si cu toate ca Babau ar fi preferat sa punem cortul si sa dormim in salbaticie am ajuns pana la urma in orasul Lovech unde ne-am cazat la un hotel de doua stele aflat in centru dupa care am plecat sa cautam ceva de mancare.

La prima terasa nu mi-a placut mie din cauza ca aveau lautari si ma gandeam ca o sa vina sa ne cante la masa iar urmatoarea nu i-a placut Andei pentru ca nu prea aveai ce alege daca vroiai sa mananci asa ca ne-am oprit la Irish Pub unde am comandat pizza italiana si bere bulgareasca (la Table Bar-un fel de pahar Berzelius plin cu bere, dupa cum s-a exprimat Babau, din care iti turnai singur in halba cu ajutorul unui robinet). Am plecat cam dezamagiti si din cauza ca pizza n-a fost prea buna dar si din cauza ca am asteptat-o destul de mult. Probabil daca ceream fish and chips si whiskey altfel ar fi stat treaba.

Dimineata am parasit cat am putut de repede hotelul si am plecat sa ne plimbam prin centrul orasului dupa care am fost sa vizitam fortareata orasului care e cam la fel ca toate fortaretele medievale adica niste jumatati de ziduri imprastiate pe un deal.

Aici am vazut pentru prima data la Babau si la Anda un carnetel cu 100 de obiective turistice bulgare. De fiecare data cand vizitezi unul dintre obiectivele din carnetel primesti o stampila si poti cumpara cu 1 leva si un timbru ca sa il lipesti in dreptul stampilei.

Dupa ce am vizitat ruinele am coborat la terasa la care cantau lautari cu o seara inainte ca sa bem o cafea. Wizzard si cu Anca s-au dus sa se mai plimbe putin prin oras iar eu am plecat spre un muzeu ca sa imi iau si eu un carnetel cu obiective turistice.

Am intrat intr-un muzeu etnografic aflat intr-o casa cu arhitectura traditionala si m-a abordat ghidul care tocmai incepuse sa le povesteasca unor turisti bulgari. N-am reusit cu nici un chip sa mai scap de el si pana la urma mi-a facut si mie un tur al incaperilor vorbindu-mi in franceza si putin in engleza dupa care am obtinut mult ravnitul carnetel cu prima stampila si primul timbru.

Ne-am intors iar pe drumul ce duce la pestera Devetashka pentru ca doar la cativa km se afla cascadele Krushuna. Spre deosebire de restul cascadelor vizitate pana acum aici a trebuit sa platim bilet la intrarea in parc, dar la fel ca la toate obiectivele turistice din Bulgaria pretul este modic. Aici am platit 2 leva care inseamna 4.8 ron.

Exista doua trasee care duc la cascade, unul marcat cu verde si unul marcat cu rosu. Prima oara am plecat pe cel rosu dar cum bulgarii nu se pricep deloc sa puna indicatoare am ajuns din greseala pe cel verde. Am mers pe un drum asfaltat cateva sute de metri si apoi inca putin pe o poteca pana am ajuns la prima cascada care e foarte misto. Am asteptat cuminti sa plece turistii ca sa ne facem si noi cateva poze dupa care am plecat pe poteca mai departe. Nu am ajuns la cea de-a doua cascada asa cum ne asteptam ci in locul in care se separa traseele asa ca am pornit iar pe traseu rosu dar de data asta am fost mai atenti si am ajuns unde trebuia dupa ce am mers o buna bucata prin soare puternic.

Spre deosebire de prima cascada aici nu era nici un turist asa ca am putut sa ne scalambaim in liniste racorindu-ne sub stropii care cadeau bla bla bla. Partea nasoala e ca acum trebuie sa imi rascumparez pozili pe care mi lea facut preteni Uizard si cu Anda ca sa nu ma dea la pitzipoance-cocalari.ro

Pentru ca trebuia sa urcam putin pentru a ajunge inapoi in drumul care ducea la parcare am pornit pe o alta poteca marcata dar care l-a scurt timp dupa ce a traversat raul s-a oprit in niste balarii fiind nevoiti sa inaintam printre scaieti si macesi vreo 15-20 de minute pana sa ajungem iar la drum.

Ne-am intors iar la Lovech si am oprit sa mancam la aceasi terasa la care cantau lautari cu o seara inainte dupa care am plecat sa vizitam pestera Saeva Dupka aflata in apropiere de satul Brestnitsa. Am ajuns la limita cu cateva minute inainte sa se termine programul de vizitare si doar dupa o mini etapa de viteza in coasta. Diesel Power!!!

Am platit biletele (cate 2 leva) si am intrat insotiti de ghid in pestera. Desi la inceput a fost un pic frustrant cand a inceput sa ne turuie pe limba lui cu timpul am reusit sa ne intelegm si fara sa exagerez a fost cea mai misto experienta din toata tura. Si pestera este deosebit de frumoasa avand o multime de stalactite, stalagmite, coloane si alte forme de relief specifice dar si ghidul a fost de nota 10 cu toate ca nu vorbea o iota engleza. Cel mai tare a fost cand ne-a aratat o formatiune din calcar mustacind si tot repetand Venera, Venera care de fapt era o p*** gigant de 2 metri.

Pentru ca se intuneca am incercat sa obtinem ceva informatii despre camping-urile din zona dar tot ce am obtinut a fost un pliant de la o pensiune aflata intr-o localitate la vreo 20 de km. Am incercat fara succes sa ajungem la pensiune pana cand l-am exasperat pe Babau si dupa ce am facut o ultima aprovizionare cu apa si baclavale am plecat sa cautam un loc de pus cortul undeva in salbaticie.

Ne-am oprit pe o pasune langa o padurice de pin la marginea unui drum putin circulat si dupa ce am intins corturile am dat cep la sticlele de vin luate din Lovech si ne-am intins pe izoprenul Ancai la povesti. Nu dupa mult timp au inceput si sacalii sa urle bagand spaima in Anca si Anda.

Sambata dimineata am strans corturile si dupa ce am mancat am plecat sa cumparam iar baclava. Ne-am luat si cate o bere ca sa-i facem pofta lui Babau care conducea si nu avea voie sa bea.

Urmatorul obiectiv la care vroiam sa ajungem era pestera Ledenika aflata in apropiere de orasul Vratsa dar daca tot aveam carnetele cu obiective turistice si vanam stampile am deviat de la planul initial in protestele Ancai si a lui Wizzard si am pornit spre monumentul ridicat pe locul in care a murit Hristo Botev, eroul national al bulgarilor.

Monumentul in sine nu este impresionant si din cate am observat este si un pic lasat in paragina dar privelistea care se vede din varful Okolchitsa pe care este amplasat (si la care se ajunge cu masina pe un drum asfaltat) este frumoasa. Cum n-am gasit pe nimeni la monument ca sa ne puna stampila am plecat usor dezamagiti spre satul Chelopek unde se afla un mic muzeu etnografic de unde puteam luam stampila mult ravnita. Din pacate am ajuns in intervalul 12-13 cand probabil era pauza de masa si a trebuit sa asteptam cam 30 de minute dar din fericire Babau a avut o idee stralucita si am petrecut timpul mancand un pepene la umbra.

Mai departe am plecat spre pestera Ledenika dar am ajuns la putin timp dupa ce intrase un grup si spre disperarea Ancai a trebuit sa asteptam aproape o ora pana la 3 fix ca sa putem intra.

Spre surpinderea noastra aici am gasit si ghid care vorbea engleza dar care ne-a spus ca daca se strang mai multi bulgari in grupul cu care urma sa intram va vorbi in limba natala. O alta surpriza placuta a fost nenea de la casa care intelegea foarte bine limba romana si chiar vorbea putin romaneste. Cat am stat sa ne asteptam randul ne-a facut un ceai de plante pe care am dat cate 1 leva.

Pestera este aproape la fel de frumoasa ca si Saeva Dupka doar ca este ceva mai mare si mai multe pasaje pe care trebuie sa le parcurgi pe vine sau aplecat. Ca sa nu mai zic ca in vreo 2 locuri nu incap burtosii si femeile gravide.

La plecare i-am induplecat cu greu pe Anca si pe Wizzard ca sa facem o oprire in Vratsa pentru a-mi cumpara un timbru dar am renuntat pentru ca nu stiam exact de unde pot cumpara si nu aveam chef de discutii inutile.

La Belogradchik am ajuns pe inserat si nu am mai apucat sa vizitam fortareata dar dupa ce ne-am cazat la Camping Madona (10 leva de persoana) am plecat totusi sa ne plimbam putin pe traseul din jurul fortaretei. La un moment dat eu m-am separat de restul grupului si dupa ceva timp m-am trezit la marginea orasului. M-am intors pe stradute pana aproape de intrarea in cetate si i-am astepat pe ceilalti sa coboare de pe niste stanci pe care se urcasera dupa ce au mers pe o poteca plina de maracini.

Pana sa ne intoarcem camping am oprit la o terasa rustica ca sa bem cate o bere si sa mancam ceva traditional. Babau a incercat sa-i spuna chelneritei care nu vorbea deloc engleza ca vrea o bere la 600 ml (Astika) si s-a ales in schimb cu 6 beri. La corturi am mai zabovit putin in compania unei sticle de rakia si a uneia de vin, am jucat doua trei partide de Uno dupa care n-am bagat la somn.

Duminica dimineata dupa ce am mancat eu am plecat putin mai devreme decat restul ca sa am timp sa ma uit pe la suveniruri dar am ajuns insa la cateva minute dupa ei.

Fortareata mi s-a parut cu adevarat impresionanta mai ales datorita stancilor care iti creaza senzatia ca te afli undeva intr-un taram de basm, cel putin la intrare. Dupa ce ne-am plimbat si am soparlit putin la soare catarati pe stanci ne-am oprit sa facem o poza de grup la intrare si l-am rugat pe un nene sa ne ajute. Acesta binevoitor ne-a prins in cadru doar pe noi fara sa se vada nimic altceva in spatele nostru, nici cetate si nici stanci.

La Pestera Magura am ajuns tot la limita si pentru ca ne grabeam sa intram eu nu mi-am mai scos o bluza din rucsac. Ceilalti si-au scos. Pestera este renumita pentru ca aici se gasesc niste desene rupestre autentice pe care din pacate noi nu le-am vazut pentru ca erau in conservare/restaurare. Spre disperarea noastra si mai ales a mea ca imi era frig fiind doar in tricou ghidul era o moara stricata care vorbea numai in bulgara. Am reusit totusi sa pricem 2-3 cuvinte spuse de el si am incropit o traducere si adapatare proprie. Noi n-am ramas prea impresionati de pestera mai ales ca inainte vazuseram Saeva Dupka si Ledenika dar totusi aici am vazut cea mai mare coloana (nu stiu daca e doar din Bulgaria).

Dupa ce am iesit am plecat spre Vidin unde urma sa vizitam cetatea Baba Vida. Cetatea se pastreaza foarte bine (se pare ca este singura cetate intacta de pe teritoriul bulgar) si are destul potential turistic daca o amenajeaza putin.

Inainte sa trecem granita pe noul pod construit intre Calafat si Vidin ne-am oprit la o terasa ca sa cheltuim ultimele Leva pe care le mai aveam uitand de patania Ioanei si a lui Emil care au fost nevoiti sa treca granita prin alta parte pentru ca nu aveau leva sau euro ca sa plateasca taxa de pod.

In Romania mai opriram o singura data in apropiere de Craiova si mancaram un pepene  o lubenita intr-o padure plina de gunoaie (cojile le puseram in punga si le luaram cu noi).

Publicat de: Pre2 | August 25, 2013

Macedonia-Grecia-Albania, 22-30 iunie 2013, Partea 1

Am plecat spre Macedonia cu doua masini Kia Ceed, una rosie in care era Vladut cu fetele (Ioana, Livia si Monica) si una albastra in care era Magda cu baietii (Andrej, eu, Sebe).

La putin timp dupa ce am intrat in Bulgaria am trecut eu la volan si am condus pana aproape de Sofia cand am facut un popas pe un drum laturalnic ca sa mancam putin. Dupa ce am plecat de aici Sebe s-a mutat in masina Ioanei ca sa o mai schimbe si pe ea la volan iar Vladut a venit la noi.

Ajunsi la granita macedoneana am aratat pasapoartele si apoi l-am rugat pe vames sa ne puna si stampila. Acesta s-a conformat iar noi am inceput sa ne fluturam pasapoartele in fata celor din Kia rosie care nu au avut inspiratia sa ceara stampila.

Primul lucru pe care l-am remarcat cand am ajuns la Skopje au fost autobuzele dublu etajate de culoare rosie care circulau pe liniile de transport in comun. Al 2-lea lucru remarcat a fost caldura insuportabila.

Datorita lui Vladut si lui Andrej am ajuns usor la hostel Shanti unde aveam rezervare. Aici am fost luati in primire de o tipa draguta care ne-a aratat camera si apoi ne-a spus ce am putea sa vizitam prin centrul orasului.

Din fericire hostelul se afla la 10 minute de mers pe jos de centru asa ca dupa ce am facut fiecare dus am plecat sa ne plimbam. Pe ambele maluri ale raului Vardar ce traveseaza capitala macedoneana se executa ample lucrari de modernizare fiind construite poduri noi, cladiri masive ce la prima vedere par un pic kitsch, fantani arteziene (unele aflate chiar in mijlocul raului) si o puzderie de statui de toate formele si marimile.

Se pare ca in ziua de azi cea mai profitabila meserie din Macedonia este cea de sculptor de vreme ce sunt zeci de statui care impanzesc pur si simplu centrul orasului. Statui cu Alexandru cel Mare calare si pedestru, statui cu voievozi macedoneni, popi, femei gravide, femei la cumparaturi, statuia unui cersetor, muzicanti, greci, romani, lei, cai, betivi, nuduri, statui abstracte s.a.m.d.

Dupa ce ne-am plimbat putin pe aleea pietonala in cautarea unei case de schimb valutar am plecat spre Vechiul Bazaar (centrul vechi al orasului). Din pacate fiind sambata seara majoritatea pravaliilor erau inchise. Doar cateva terase mai erau deschise si isi asteptau musterii. Ne-am oprit si noi la o terasa aflata intr-o mica piateta si am comandat specialitati macedonene si bere Skopska. A fost cea mai buna bere bauta in toata tura.

Am dat o tura pe stradutele inguste dupa ce am mancat, am trecut pe langa moscheea Mustafa Pasha si apoi ne-am indreptat spre fortareata Skopje pe care din pacate am gasit-o inchisa.

Nefiind prea mare centrul vechi ne-am intors spre partea moderna a orasului pnetru a admira mai de aproape puzderia de statui (exista chiar si un arc de triumf) dupa care ne-am indreptat spre hostel ca sa ne odihnim. Inainte sa ne bagam la somn am baut totusi sticla de vin adusa de Sebe din tara.

A doua zi am plecat spre statiunea omonima aflata pe malul lacului Ohrid, unde aveam sa petrecem urmatoarea noapte. Pe drum am facut o scurta dar placuta oprire la manastirea ortodoxa Sf Ioan Botezatorul. Manastirea este recent renovata dar cel care s-a ocupat a avut grija sa pastreze nealterat specificul arhitectural. Deci nu are termopane albe si acoperis din tigla metalica rosie.

Oraselul Ohrid se afla pe malul lacului tectonic cu acelasi nume care este de altfel un Balaton al macedonenilor, acestia neavand iesire la mare. Aici ne-am cazat fix in buricul targului la Hostel DiAngolo. Dupa ce am lasat bagajele in camera am plecat sa ne plimbam. Spre deosebire de Skopje aici era agitatie mult mai mare. Strada principala era plina de turisti iar absolut toate magazinele si terasele erau deschise cu toate ca era duminica dupa-amiaza.

Ne-am plimbat putin la ingramadeala dupa care am luat-o pe stradutele laterale care erau pustii. Am vizitat pe afara o bisericuta faina (Sf Ioan Kaneo?) aflata pe o stanca deasupra portului dupa care ne-am indreptat spre fortareata Samoil. Eu si cu Ioana am preferat sa stam la umbra asa ca ne-am asezat pe o banca la intrare de unde am urmarit o veverita care manca caise verzi deasupra noastra.

Odata terminat programul de vizitat ruine ne-am indreptat spre hostel ca sa ne schimbam pentru baie in lac. Din pacate s-a lasat un pic racoare si singurii care s-au incumetat sa intre in apa au fost Sebe cu Andrei.

Pe inserat ne-am oprit sa mancam la o terasa turceasca unde fetele au comandat si s-au razgandit pana cand au reusit sa-l zapaceasca pe turcul care ne servea. Astfel ca in final ne-am trezit cu 8 portii de kebab cu cartofi prajiti. Noroc ca turcii sunt baieti de treaba si ne-au adus pana la urma ce am comandat initial.

Inainte sa ne retragem in camera ne-am aprovizionat cu cateva sticle de vin macedonean de la un supermarket aflat in apropiere pe care le-am baut pe balcon pana noaptea tarziu. Eu cu Vladut, Monica si Ioana am stat la povesti pana dupa ora 2 restul cedand mult mai devreme.

Luni dimineata am plecat din Ohrid cu destinatia Bitola, un orasel despre care citisem ca e foarte pitoresc dar care nu ne-a impresionat foarte tare.

Pe la pranz, cand era caldura mai mare, am oprit sa facem cateva poze pe marginea soselei care traverseaza Parcul National Galichica. Dupa sesiunea de poze facuta deasupra Lacului Ohrid am parcat masinile in alt loc, ne-am dat cu crema de soare si am plecat spre un varf oarecare ce se vedea nu foarte departe. Magda a renuntat destul de repede si s-a intors la masini in timp ce restul am continuat sa urcam transpirati din cap pana in picioare. De pe varf se vedeau foarte fain Lacul Ohrid si muntii din Albania.

Pana sa ajungem la Bitola am oprit sa facem o baie si in lacul Prespa dar numai cei din Kia Albastra au intrat pana la urma in apa. In Bitola ne-am cazat tot la Hostel Shanti dupa care am plecat sa vizitam orasul. Strada pietonala din centrul vechi seamana foarte mult cu vechiul Smardan daca il mai tineti minte. Erau la tot pasul pravalii darapanate in care se vindeau articole metalocasnice iar din loc in loc terase moderne. Pe noi nu ne-a impresionat prea tare dar pentru un turist vestic probabil este ceva inedit. Pana sa ajungem inapoi la hostel ne-am oprit sa mancam la un restaurant recomandat de tipul de la receptie. In drum spre hostel am asistat si la un spectacol de lumini si sunete al carui protagonist era fantana dn centrul orasului.

Marti dimineata dupa ce am facut o mica oprire la duty-free de unde am luat impreuna cu Sebe un cartus de cigarillos am trecut granita spre Grecia nu inainte insa de a ruga vamesul sa ne stampileze pasapoartele 🙂

Primul oras din Grecia vizitat a fost Kastoria, o localitate micuta aflata pe malul unui lac. In Kastoria este raiul lui Fizz si al femeilor pasionate de blanuri pentru ca sunt numeroase magazine de blanuri si articole din piele. Am intrat si eu intr-o pravalie sa-mi cumpar un portofel iar cand am scos bacnotele romanesti din plastic ca sa il probez tanti vanzatoarea a ramas fascinata de ele.

Primul lucru pe care l-am facut in Kastoria a fost sa oprim la o terasa sa mancam. Aici am baut pentru prima oara Retsina (vin alb cu aroma de pin) si mi-a placut instantaneu. Dupa ce am mancat bine (mai putin eu pentru ca s-a incurcat in comenzi chelnerita si nu mi-a adus portia de vinete umplute) am plecat sa dam o raita prin orasel. Am gasit umbland pe strazile inguste o veche bisericuta bizantina din piatra si am intrat cateva minute dupa care ne-am indreptat spre masini.

In afara de magazinele cu blanuri o sa retin Kastoria pentru ca aici am vazut cele mai curate bude ecologice din toate plimbarile mele. Aveau apa, sapun lichid si prosoape de hartie si nu puteau deloc avand un sistem cu clapeta care nu lasa sa se vada rahatii plutind asa cum se intampla la budele ecologice din Romania. Nota 10 pentru primarul din Kastoria.

Am mai oprit de vreo 2 ori pana sa ajungem la Konitsa, un orasel dragut aflat la poalele muntilor Pindului, prilej pentru noi sa postim cateva cigarillos si pentru Sebe sa rontaie niste fire de patrunjel. In Konitsa ne-am cazat la o vila unde am avut camere foarte misto, probabil cele mai misto din toata excursia. Dupa ce ne-am cazat si am facut cateva cumparaturi la magazinul din apropiere am plecat la o scurta plimbare.

Publicat de: Pre2 | August 12, 2013

Varful Lespezi si Valea lui Stan, 10-11 august 2013

     Pentru ca aveam nevoie de putin antrenament pentru tura din Retezat n-am stat prea mult pe ganduri cand Vladimir a propus o tura lejera in Fagaras-Varful Lespezi si apoi Valea lui Stan.
Sambata dimineata ne-am trezit cu noaptea in cap pentru ca se anuntasera ceva ploi la munte si vroiam sa apucam sa urcam pe varf pana sa inceapa sa tune si sa fulgere. La mine in masina mai erau Vladimir cu Ancuta si cu Sprite in timp ce Gonzo le-a luat pe Maria, Anda si pe Monica.
Am oprit pentru o cafea la Mol-ul de pe A1, aproape de Pitesti dupa care am mai facut o oprire pe fuga la Lidl in Curtea de Arges pentru ca mie imi fusese lene sa ma duc la cumparaturi vineri seara si nu imi luasem mai nimic de haleala la mine.
Se pare ca fetele l-au capiat pe Gonzo cu discutii despre gentute si rochite pentru ca la un moment dat, la putin timp dupa ce am intrat pe Transfagarasan Mitsubishi-ul lui a tasnit din spatele meu si nu l-am mai vazut decat in parcare la Piscu Negru, unde surprinzator fetele erau toate tacute si se tineau cu mainile de cap. Foarte eficient, iei 2-3 curbe in viteza si gata ai parte de liniste tot drumul.
Am plecat spre Varful Lespezi echipati lejer pentru ca majoritatea bagajelor le-am lasat la masini. Dupa ce am iesit din padure eu cu Vladimir, Ancuta si Monica ne-am indreptat spre umbra unui brad ca sa ne tragem putin sufletul. Nici n-am apucat sa ma asez bine ca Vladut Vladimir ne-a si zorit sa plecam mai departe ca ne apuca ploaia pe traseu. Am mai urcat 2 minute si m-am oprit iar langa Maria si Gonzo care se juca cu 2 catelandri de la stana aflata in apropiere.
Varful se vedea destul de aproape si mi-a venit destul de greu sa-l cred pe Vladimir cand mi-a zis ca o sa facem vreo 4-5 ore pana pe el dar nu dupa mult timp am dat de afine.
Am traversat cu greu zona cu tufe de afine dupa care ne-am oprit intr-o sa imediat sub varf. Monica n-a mai avut stare si a plecat inainte. Noi ceilalti am ramas sa mancam dupa care Gonzo a scos un binoclu si am inceput sa scrutam zarile cautand ceva interesant de vazut. Nu stiu cum s-a intamplat dar binoclul a incaput pe manile Mariei, care este rea si nu ne-a mai lasat sa ne uitam la Monica cum se schimba sus pe varf.
Nemaiavand la ce sa ne uitam am bagat binoclul in rucsac si am plecat incetisor spre varf. Nu mai intru acum in detalii legate de descrierea traseului gen o iei la stanga, o iei la dreapta, treci de o piatra bla bla bla. Traseul e ok, pleci de la Piscul Negru, iesi din padure, dai de o stana, continui sa urci lejer pe Piciorul Lespezilor si daca nu te opresti sa mananci afine in 3-4 ore esti pe varf.
Ajunsi sus am avut parte de o supriza cand Monica ne-a aratat o vulpe care nu stiu cum ajunsese acolo dar care se pare ca nu avea de gand sa coboare prea curand caci s-a pus pe o piatra undeva mai jos si a stat tolanita acolo asteptand sa eliberam varful. Am mai zabovit putin ca sa admiram peisajul iar Maria n-a ratat ocazia nici de data asta sa se scalambaie la aparatul foto.
La coborare am luat-o prin Valea Capriorului, traseu marcat tot cu punct rosu. Ne-am oprit la un moment dat pentru ca se auzeau niste marmote. Am reusit sa le vedem destul de bine datorita binoclului adus de Gonzo dar numai dupa indelungi indicatii primite de la cei cu ochi de vultur. Ceva de genul: -Vezi piatra aia cu forma de deltaplan care are ceva negru pe ea, nu aia de acolo, asta care e mai pe centru si e mai mare? In stanga ei la 4 metri mai e o piatra lunga dupa care sunt vreo 3-4 rotunde, daca te uiti in diagonala pe zona cu iarba mai inchisa la culoare se vede o marmota grasa.
Dupa ce ne-am plictisit sa urmarim marmotele am plecat mai departe facand urmatorul popas in apropiere de o stana unde am facut cateva poze cu fetele imbracate tricolor (Ancuta cu tricou rosu, Maria cu tricou galben si Monica cu tricou albastru). Urmatoarea oprire am facut-o ca sa ne regrupam cand am intersectat o turma de capre. Maria nu are de lucru si incepe sa chitaie la capre si in curand vreo 3-4 se indreapta curioase de noi bagand spaima in restul fetelor :))))
Ajunsi la Piscu Negru cu ceva avans fata de ceilalti eu cu Gonzo si Monica ne luam cate o bere si apoi ii asteptam cuminti si pe restul. Nu dureaza mult pana apar dar mai zabovim putin pentru ca ei isi comanda si cate o ciorba calda.
Pentru ca s-a intunecat si se vad si ceva fulgere in departare plecam sa cautam un loc decent, ferit cat de cat de grataragii, unde sa punem corturile. Eu am venit pregatit in caz ca urma sa dam de vreo turma de gagici cehoaice sau poloneze asa ca aveam 3 corturi in masina. Cu celelalte 3 aduse de Vladimir, Maria si Sprite rezulta ca avem 6 corturi la 8 persoane.
Gasim un loc liber in apropiere de Paraul Capra si ne hotaram cu greu sa punem corturile acolo desi nu e locul ideal. Din cauza ca in cortul meu de 3 persoane nu incap 4 asa cum ma asteptam suntem nevoiti sa il exilam pe Sprite intr-un Quechua pe care il folosesc la mare si la peste.
Nici nu apucam bine sa scoatem mancarea si bautura ca incepe sa ploua si suntem nevoiti sa strangem repjor masa si sa ne bagam in corturi. Din fericire cortul meu e pus foarte bine langa cel in care se afla Gonzo cu Maria si sticla de tuica si o cutie cu prajituri ajung la noi. Anda si cu Monica dau iama in prajituri in timp ce eu ma ocup de tuica.
Dupa un timp Anda isi exprima nelinistea legata de faptul ca restul de prajituri or sa ramana la noi in cort. O secunda ma bate gandul sa ii tin o scurta prelegere despre cumpatare dar nu mai stiu din ce cauza renunt. Mai bine, pentru ca dimineata aflu ca de fapt le era frica sa nu se trezeasca cu vre-un urs cotrobaind prin cort.
N-am mai prins de mult timp o asemenea ploaie la cort si mi-e teama ca nu vor face fata corturile mai ales ca Vladimir cu Ancuta stau tot intr-un Quechua ca si Sprite. Eu reusesc sa adorm abia pe la 3 cand s-a oprit ploaia.
Din fericire am scapat destul de uscati, singurul care s-a trezit dimineata cu o mica balta in cort fiind Sprite.
Duminica dimineata imediat dupa ce am strans corturile ude a iesit soarele si a inceput sa arda cu putere. Ne hotaram destul de greu sa pornim spre Valea lui Stan pentru ca nici unul dintre noi nu a mai fost pe acolo si nu stim la ce sa ne asteptam dupa ploaia din noaptea precedenta.
Sprite ne anunta ca el nu are chef sa mearga si prefera sa ramana la Barajul Vidraru ca sa manance niste clatite. Restul plecam pe traseu. Doar eu si cu Vladimir mergem cu mainile in buzunar fara sa luam vre-o plerina sau geaca la noi.
Dupa vreo 45 de minute ajungem la niste scari si ne oprim ca sa-I asteptam pe cei care vin din sens invers sa coboare. Sunt destul de multi si se misca greoi. Exact in momentul in care a coborat ultimul dintre ei si noi ne pregateam sa urcam incepe sa ploua torential asa ca ne adapostim sub niste braduti. Toti au gecile de ploaie la ei. Eu cu Vladimir stam ca doi caini plouati sub un bradut amarat. Suntem in pantaloni scurti si tricou. Dupa un timp Maria ne intreaba vesel:
-Baieti, nu vreti o pelerina?
Deja suntem fleasca dar luam totusi pelerina si incercam cu ajutorul Monicai sa incropim un adapost. Acum stam ca doi caini plouati sub o pelerina uda. La un moment dat Monica ne anunta ca vin doi turisti, un tip si o tipa imbracat in maieu. A mai zis ea ceva dar eu deja eram intrat in fibrilatii numai ca ai dracu` ochelari se udasera si vedeam in ceata oricat ma chinuiam eu sa-i sterg de apa.
Dupa ce s-a oprit ploaia am hotarat sa ne intoarcem la masini urmand sa revenim pe Valea lui Stan cu alta ocazie.
Auzind ca urma sa trecem prin Pitesti Simona ne-a invitat pe la ea asa ca dupa ce ne-am luat la revedere de la Gonzo si de la fete (ei au preferat sa opreasca la un restaurant prin Curtea de Arges) ne-am infiintat la usa ei. Din fericire pentru noi tocmai gatise o delicioasa supa de rosii. Din fericire pentru ea abia l-am convins pe Sprite sa nu o sune ca sa ne faca si clatite 🙂

Am plecat destul de relaxati spre Bulgaria pentru ca nu aveam motive sa ne grabim. Urma sa vizitam un canion, cateva cascade, un monument-doua, niste pesteri si un orasel. Ce rost avea sa ne grabim? Sa fim primii la cascada? Ne-am oprit prima oara la Giurgiu ca sa ne regrupam si sa cumparam leva.

In masina lui Gonzo mai eram eu, Ancuta si Vladimir iar in gagicomobilul lui Vali mai erau Diana, Maria si Norica. Babau cu Anda au venit cu motocicleta.

Dupa ce am lalalit-o vreo ora in Giurgiu mancand covrigi si merdenele ne-am indreptat catre vama. Aici surpriza! Vali opreste masina si o vedem pe Maria cum cauta agitata prin portbagaj dupa buletin. Nu apucam sa zicem ceva si nici macar sa ne gandim sa zicem ceva ca Ancuta ne anunta si pe noi ca si-a uitat buletinul acasa.

Cum singura alternativa la drumul inapoi spre Bucuresti era sa trecem granita fraudulos ascunzand-o pe Ancuta in portbagaj pe sub haine am ales sa ne intoarcem dupa acte felicitandu-ne ca nu ne-am gandit sa trecem granita pe la Calafat sau pe la Drobeta.

In jur de ora 12 eram inapoi la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Russe iar dupa inca o ora si un pic eram aproape de Veliko-Tarnovo. Cum ceilalti au preferat sa se cazeze si sa ne astepte la Hostel Pashov in loc sa mearga mai departe sa viziteze i-am sunat sa le spunem ca ne apropiem si am cazut de acord ca cel mai bine, ca sa nu mai pierdem timp, era sa ne vedem direct la primul obiectiv de pe lista, oraselul Tryavna.IMG_2092

Tryavna este renumit pentru rezervatia arhitectonica ce cuprinde cateva strazi, perimetrul format de ele fiind cam de marimea Centrului Vechi din Bucuresti. Ce ne-a uimit pe noi cel mai mult la case au fost acoperisurile facute din dale mari din piatra insa cum nu ma pricep prea mult la arhitectura nu va mai umplu capul cu informatii ci va spun doar ca din punctul meu de vedere merita sa faceti un drum pana la Tryavna pentru ca este foarte frumos. Chiar merita sa va pierdeti 2-3 ore explorand stradutele si magazinele cu suveniruri facute manual din piele, lemn, sticla sau metal. Ca sa nu mai zic ca am vazut si cateva terase linistite si umbroase la care merge sa stai cateva ore la un pahar de vorba.

IMG_2105

Dupa ce am vizitat centrul oraselului si am zabovit putin la una dintre terasa ca sa mancam ceva am plecat oarecum zoriti putin de norii de ploaie care se apropiau amenintatori. Daca pentru cei mai multi dintre noi nu era mare lucru daca ploua putin nu la fel stateau lucrurile pentru Anda si Babau care erau pe moto. Din fericire nu a plouat mult si am ajuns fara incidente la Memorialul Shipka aflat in apropiere de pasul cu acelasi nume. Cum pana la Memorial aveam de urcat aproape 900 de trepte si dupa cum vedeam noi parea sa fie inconjurat de ceata am decis sa mergem mai intai la Monumentul Buzludzha aflat in apropiere.

IMG_2109

Pentru ca Babau nu prea mai avea benzina in rezervor l-am luat la noi in masina in timp ce pe Anda a luat-o aspiratorul de gagici al lui Vali.

Pana sa ajungem la monument am oprit pentru cateva poze intr-o parcare de unde aveam o priveliste interesanta. Nu ma pricep la arhitectura dar cu siguranta atat proiectantii cat si cei care au aprobat constructia monumentului erau fani Star-Trek sau Star Wars caci seamana foarte tare cu un OZN aterizat pe un varf de munte. Din pacate o data cu schimbarea regimului comunist constructia a ajuns o ruina. Din fericire hotii de fier vechi de la ei nu sunt la fel de dedicati meseriei cum sunt cei de la noi si inca nu l-au demolat cu barosul asa cum s-a intamplat cu majoritatea contructiilor noastre abandonate dupa Revolutie.

IMG_2128

Din cauza starii precare in care se afla monumentul autoritatile au blocat toate intrarile pentru a preveni eventualele accidentari numai ca in momentul de fata exista 2-3 cai de acces facute probabil de exploratorii urbani pentru ca dupa cum spuneam hotii de fier vechi inca nu au ajuns. Pe una dintre acestea am intrat si noi.IMG_2123

Prea multe nu sunt de vazut in interior pentru ca totul a fost distrus. Singurul lucru care mai supravietuieste oarecum este mozaicul de pe pereti. Tot explorand la lumina telefoanelor am ajuns si la subsol unde am dat de o usa metalica sudata care insa la baza era indoita fortat cat sa se strecoare o persoana. Ne-am dat seama ca asta trebuie sa fie calea de acces catre turnul inalt de peste 100 de m si fara sa stam prea mult pe ganduri eu, Babau, Gonzo si cu Vali ne-am strecurat sa vedem care e treaba.

IMG_2124

Aici am dat de o scara metalica destul de solida si am inceput sa urcam pe ea fara sa stim daca in capatul ei avem sa dam de o alta usa sudata sau o sa putem iesi pe terasa turnului. Dupa vreo 10-12 etaje urcate la lumina unei singure frontale am ajuns la o pasarela metalica de unde am mai avut putin de urcat pana sa iesim pe terasa asa cum speram. Am zabovit un pic in varful turnului pentru ca era foarte misto privelistea iar la coborare am dat si de Diana si de Vladimir care se hotarasera si ei sa urce. Ancuta, Maria si cu Norica au preferat in schimb sa ramana la masini.

Dupa ce am iesit din monumentul aflat in ruina am mai facut o sedinta foto cu sarituri si am plecat spre Shipka. Aici ne-am despartit de echipajul moto pentru ca se intuneca si Babau avea la casca viziera cenusie pentru mers pe timp de zi iar casca Andei cu frunze de trifoi  cu motive tribale nu i se potrivea fiind prea mica.IMG_2086

Din pacate am ajuns la Memorialul Shipka dupa ora inchiderii si am urcat cele 885 de trepte (numarate de catre Diana) aproape degeaba. Spun aproape degeaba pentru ca desi nu am putut vizita Memorialul ne-am multumit cu un frumos apus de soare.

IMG_2129

La Veliko am ajuns tarziu si pana am gasit loc de parcare in apropiere de hostel si oana ne-am instalat in camera s-a facut ora 23. Am plecat totusi spre Pizzeria Tempo sperand sa mancam ceva dar din pacate la ora aia nu se mai servea decat bautura asa ca la indicatiile chelneritei am plecat spre alta terasa aflata in apropiere unde am mancat niste portii imense de mancare chiar daca se apropia miezul noptii.

Revenind la hostel cea mai mare parte dintre noi s-au bagat la somn mai putin eu cu Diana, Vladimir si cu Babau care am incercat sa dovedim o sticla de tuica de Campulung. Oboseala si-a spus cuvantul curand si in jur de ora 2 am renuntat si ne-am dus si noi sa ne culcam.

Duminica dimineata o parte dintre fete au plecat sa viziteze orasul in timp ce restul am ramas sa incropim un mic dejun din ce aveam pe la noi. Eu cu Vali, Babau si cu Anda am facut o vizita la magazinul aflat peste drum de hostel de unde am luat printre altele si o sticla de Boza. Boza este un fel de braga bulgareasca care continea vreo 6 E-uri si care avea un gust si un miros oribil si care a sfarsit bineinteles in cosul de gunoi.

Dupa ce am mancat Babau s-a dus sa vada un spectacol de cascadorii pe motociclete in timp ce restul am plecat sa vizitam Cetatea Tsarevets care la fel ca toate cetatile vizitate m-a impresionat asa de mult incat abia asteptam sa ies. Acum sa nu ma intelegeti gresit pentru ca cetatea e interesanta dar mie personal nu imi plac ruinele mai ales cand le vizitez la peste 30 de grade C.

IMG_2133

Am mers apoi sa mancam de pranz la Tempo unde ne-am desfatat cu specialitati bulgaresti si cu bere (cei care nu conduceau) dupa care o parte dintre noi ne-am oprit sa ne luam inghetata de la chiosc. Aici am fost abordat de o domnisoara care mi-a spus ceva in bulgareste. M-am uitat seducator la ea si am intrebat-o daca vorbeste englezeste caci sunt tare curios ce mi-a spus mai devreme. Mi-a zambit, a spus ceva pe limba ei si a plecat mai departe. Atunci cu ultima sfortare a unui tigru ce simte cum ii scapa caprioara printre gheare i-am aruncat un Sprechen Sie Deutsch, gagica? Degeaba!!!

Din Veliko am plecat in jur de ora 16 cu destinatia Cascada Hotnitsa aflata in apropiere. Este foarte misto cascada si daca aveti drum pe la Veliko nu ezitati sa va abateti cativa kilometri ca sa o vedeti. Din pacate noi am fost un pic presati de timp si nu am putut sa exploram prea mult poteca descoperita de Gonzo ce urca pe deasupra cascadei si se continua pe niste podete din lemn traversand cateva lacuri micute.

IMG_2140

Pentru ca era tarziu si nu vroiau sa ii prinda noaptea pe drum neavand viziera potrivita la casca Babau si cu Anda au decis sa plece spre Bucuresti in timp ce restul am plecat spre un drum ce ne amintea de drumurile inguste din Irlanda spre canionul Emen aflat la vreo 30 de kilometri.

IMG_2143

Am ajuns la intrarea in canion si am parcat masinile in apropiere de intrarea unei pesteri dupa care am plecat sa ne plimbam putin. Neavand timp sa parcurgem tot canionul am ales sa mergem pana la o cascada aflata in apropiere dupa care sa se intoarcem. Nefiind nici un marcaj si nici un indicator am pornit pe o poteca ce mergea pe partea stanga a raului pana ce la un moment dat ne-am blocat intr-un perete de stanca, ne-am intors sa gasim un loc pe unde puteam trece raul si am continuat sa mergem pe malul celalalt pana cand ne-am blocat pe niste bolovani aflati in mijlocul apei. Neavand chef sa continuam desculti prin apa rece ne-am intors resemnati la masini.

IMG_2146

Nu mai tin minte cine a venit cu ideea dar odata ajunsi la masini ne-am hotarat sa intram putin si in pestera. Este destul de ciudata pestera aceasta pentru ca imediat cum intri dai de niste cladiri abandonate semn ca pana de curand pestera a fost folosita in diverse scopuri avand pana si un put de lift. Uimitor la aceasta pestera sunt insa zecile de lilieci care se adapostesc aici si care deranjati probabil de prezenta noastra au inceput sa zboare haotic pe deasupra capetelor noastre. Dupa cum am citit pe net pestera are peste 3 km lungime dar noi ne-am oprit dupa cateva sute de metri cand am ajuns la un coridor a carui inaltime nu era mai mare de 1.5 m si care era deasemenea plin cu lilieci.

La intoarcere, vazandu-le pe fete incordate din cauza liliecilor, Vali s-a gandit sa le faca o surpriza si a scos din rucsac aparatul cu electrosocuri dupa care s-a apropiat de Maria si a bazait puternic in spatele ei. In secunda urmatoare s-au auzit la unison 3-4 tipete care au bagat in sperieti toti liliecii pe o raza de 50 m.

IMG_2154

Dupa ce am iesit din pestera in timp ce ne curatam pe incaltari de guano il vedem pe Gonzo ca se indeparteaza putin de noi, probabil avand ceva necesitati fiziologice. Nu dureaza 10 minute si il vedem deasupra canionului facandu-ne semne si strigand la noi ca a gasit traseul pe care noi il cautam pe langa rau.

Fiind destul de tarziu nu prea mai aveam chef de facut alte plimbari dar dupa ce am vazut ca Maria s-a luat dupa Gonzo am urcat si eu urmat indeaproape de restul.

IMG_2156

Intr-adevar asta era traseul pe care il vazusem noi marcat pe harta aflata la intrarea in canion. Poteca era destul de lata cat sa incapa 2 oameni si era batuta bine. Furati de peisaj am uitat ca este tarziu si am strabatut poteca pana aproape de capatul canionului. Din loc in loc intalneam niste podete care traversau canionul dintr-o parte in alta dar care se aflau in stare de degradare fiind puse panouri care interziceau accesul pe ele.

IMG_2158

Am mers pana la un punct unde poteca incepea sa coboare accentuat, probabil spre cascada, dar am hotarat ca nu mai avem timp si dupa ce am mai zabovit cateva minute admirand peisajul ne-am intors la masini cu gandul sa revenim in curand.

IMG_2159

Ne-am mai oprit doar o singura data la un OMV ca sa alimentam, sa bem o cafea si sa ne luam la revedere de la cei din masina lui Vali dupa care am plecat spre Bucuresti unde am ajuns in jur de ora 12.

Publicat de: Pre2 | Mai 27, 2013

Rusenski Lom, 26 mai 2013

Inainte sa trecem granita la bulgari am oprit vreo juma` de ora in Gurgiu ca sa bem o cafea, sa cumparam cateva leava ca sa avem de cheltuit pe acolo si pentru a-i astepta pe cei trei prieteni ai lui Gonzo care aveau sa ne insoteasca (Ioan, Monica si Dinu). In masina la Gonzo mai eram eu, Babau si Radu care ne-a povestit ca obisnuieste sa alerge la maratoane. M-a pus un pic pe ganduri lucrul asta pentru ca dintre toti eu eram cu cea mai slaba pregatire fizica si mai mult decat atat traseul pe care urma sa-l facem avea peste 60km iar eu eram abia la a 3-a tura cu bicicleta dupa iesirea din Clisura Dunarii si cea de pe Inishmore.

Am parcat masinile langa manastirea Basarbovo si dupa ce ne-am echipat si am facut cateva reglaje de ultim moment la biciclete am pornit pe traseu.

La putin timp dupa ce am plecat de la manastire am dat si de primele baltoace de pe drum. Initial am reusit sa le ocolim dar in curand am intalnit o balta care ocupa tot drumul asa ca nu am avut incotro decat sa trecem prin ea. Pe mine nu m-a dus capul sa ridic picioarele in aer si dupa cateva pedale m-am trezit ud fleasca in adidasi si stropit pana in gat cu apa murdara si noroi.

Injur un pic printre dinti dar nu-mi fac probleme pentru ca e soare si e cald si in curand am sa ma usuc. La urmatoarea balta nu ma mai iau dupa cei din fata si ocolesc frumos prin iarba fara sa ma ud. Baietii de opresc sa faca niste poze pentru ca e de-a dreptul fascinant peisajul creat de raul acesta molcom strajuit de peretii stacosi verticali. Eu pedalez mai departe si ajung la o baltoaca mai mare pe care o ocolesc fara probleme prin lateral dupa care ma opresc la umbra unui copac pentru a-i astepta si ce ceilalti sa vina.

Stateam pe bicla cu un picior sprijinit pe pamant uitandu-ma la niste nuferi care inca nu inflorisera cand deodata ma dezechilibrez si dupa ce fac cateva scheme ma trezesc intins peste bicicleta cu palmele in noroi. Pana in momentul asta n-am putut sa inteleg cum dracu cade Sebe cu motorul atunci cand sta pe loc. Acum il inteleg perfect si promit ca nu mai rad de el cand povesteste Babau cum pica la semafor.

Ma ridic injurand si scot un servetel ca sa-mi curat saua de noroi cand vad ca apar si restul asa ca le strig sa nu treaca prin baltoaca caci se poate ocoli prin dreapta. Babau ma asculta dar Gonzo se face ca nu ma aude si trece fix prin mijlocul ei. Se opreste pe la jumatate pentru ca nu mai poate pedala si neavand ce face se da jos de pe bicicleta in apa care ii acopera gleznele. In uralele noastre bineinteles.

Facem un popas in curand, prilej pentru Gonzo sa coboare pana la rau sa se spele putin. Babau vine cu ideea sa prasim drumul asta de pe langa rau ca sa scapam de noroi si sa mergem pe un altul aflat mai sus numai ca renuntam la idee cand ne realizam ca intre noi si drumul de sus se afla un perete stancos.

Intram in satul Krasen unde dam de asfalt, ajungem la o intersectie si viram la stanga. Incepe o panta lunga dar abia am inceput traseul si avem destula energie asa ca pedalam si pedalam si pedalam si transpiram si asudam si la un moment dat Gonzo realizeaza ca nu am luat-o bine si trebuie sa coboram inapoi la intersectie.

Iesim din sat si intram iar pe drum de tara, ajungem la o panta pe care o urcam relativ fara probleme. Mai putin eu pentru ca aproape de capatul ei imi sare lantul si trebuie sa ma opresc. Al dracu` s-a intepenit intre un pinion si aparatoarea de plastic si nu mai vrea sa iasa. Trag de el, il imping, trag iar, il injur, iar il injur, intorc bicicleta cu rotile in sus ca sa pot trage mai bine de el, apare si Babau care s-a intors sa vada de ce am ramas in urma si dupa mai multe incercari reusim sa il deblocam. Injur iarasi cand intorc bicicleta la loc si vad ca am saua si ghidonul pline de noroi.

Urmeaza o portiune de drum relativ dreapta dar din cauza pamantului ud care se lipeste de roti inaintam destul de greoi. Din cand in cand ne mai oprim ca sa curatam furcile si sabotii de frana de noroi.

Intram intr-o padure si nu dureaza mult pana cand suntem nevoiti sa ne dam jos de pe biciclete pentru ca nu avem loc sa mergem din cauza sleaurilor formate si a crengilor care sunt destul de mult aplecate. Urmeaza un pushbike interminabil asezonat din plin cu scaieti, urzici, tantari si namol. Baietii se intreaba cine dracu a incarcat traseul asta pe Bikemap si incearca sa inteleaga de ce ar vrea cineva sa mearga pe un astfel de drum. Iesim in sfarsit din padure si incepem sa pedalam pe niste urme de ATV facute pe marginea unui lan de grau. Ne oprim la capatul lui ca sa ne regrupam si profitam de ocazie ca sa infulecam putin si sa culegem capusele de pe noi. Nu putem sa stam foarte mult pentru ca ne terorizeaza tantarii.

Ajungem la o intersectie de drumuri unde dam de niste atv-isti care sunt curiosi daca e noroi mare de unde venim noi. Intram pe un drum de piatra dar nu dureaza mult bucuria pentru ca in curand dam iarasi de balti si de noroi. Incercam sa le ocolim cum putem mai bine. La unele chiar ne dam jos de pe bicicleta.

Prind o mica coborare si bag viteza. In fata se vede o creanga care atarna destul de jos asa ca ma mulez pe cadru ca sa trec pe sub ea. Este ma, am trecut. Plm…imediat urmeaza o curba la dreapta si trag de ghidon dar derapez pe sleauri si ma infig intr-un boschet de pe margine. Gura masii de boschet ca e plin de spini. Ma ridic si ma sterg de noroi injurand. Din urma vine si Babau care ma anunta ca a cazut si el mai devreme… in urzici.

Pedalam in continuare pana cand ajungem intr-o poiana unde mai multe familii faceau gratare si stateau la umbra. Noi ne insiram in jurul unei pompe de apa si Babau incepe sa actioneze parghia in sus si in jos dar nu curge nici macar un strop. Noroc ca ne vede un bulgar si vine catre noi cu o sticla de apa pe care o toarna in pompa ca sa o amorseze. Avem apa!!! Ne umplem bidoanele si cativa dintre noi chiar se spala pe picioare ca sa dea namolul jos. Eu nu ma obosesc pentru ca stiu ca mai urmeaza.

Dupa ce ne curatam putin bicicletele plecam mai departe dar dupa vreo 100 de metri ajungem la manstirea rupestra de la Ivanovo si ne oprim pentru o mica vizita. Eu sincer as fi vizitat mai degraba terasa din parcare unde am vazut niste sticle de Zagorka si Kamenitza dar dupa ce ma hotarasc si ma razgandesc de cateva ori decit totusi sa nu beau bere deocamdata.

Pentru ca nu ne permitea timpul ne-am limitat doar sa urcam poteca ingusta pana la puctul de belvedere urmand ca biserica sa o vizitam cu alta ocazie. Este deja ora 4 si mai avem de facut inca vreo 30 de kilometri ca sa ajungem inapoi la Basarbovo unde am lasat masinile asa ca Dinu, Ioan si Monica se decid ca e de ajuns pentru ziua de az si aleg sa se retraga catre masina urmand drumul asfaltat (cred ca vreo 15 km).

Eu cu Radu, Gonzo si Babau suntem hotarati sa ii dam inainte si pornim in directia opusa lor. Dupa un timp intalnim intr-o padurice un grup de turisti romani care ne anunta ca e destul de nasol drumul in continuare dar ca e posibil ca noi cu bicicletele sa putem trece fara prea mare bataie de cap. S-au inselat caci imediat ce am iesit din padure drumul pe care mergeam s-a transformat intr-o poteca plina de urzici si scaieti. Am inaintat mai mult pe langa bicicleta in iarba ce ne trecea de genunchi incercand sa ne ferim cat putem de urzici pana cand la un moment dat Gonzo cedeaza psihic si ne propune sa ne bagam ceva in el de traseu si sa ne intoarcem si noi. Ceea ce si facem de altfel.

Se cunoaste ca nu am antrenament caci in curand raman ultimul dar nu imi fac griji. Pedalam pe asfalt si e frumos. E frumos pe dracu, cum ar zice Mutulica. Incepe o panta care se incapataneaza sa se mai termine. Inspre Ruse se vad niste nori de furtuna iar soarele arde a ploaie. Dau tot ce pot din mine, abia mai respir, pedalez ce pedalez si cand realizez ca nu se termina cu nici un chip panta ma dau jos de pe bicicleta resemnat si incep sa imping la ea. Ceilalti n-au treaba, pe Babau abia il mai zaresc. Se vede in departare intersectia cu drumul national si sub un copac stau sa-si traga sufletul Radu si Babau. Gonzo a ramas putin in urma probabil sa faca niste poze caci se vede fain cerul plumburiu. Spre final ma sui iar pe bicla ca sa nu par chiar asa pamapalau.

Ajuns la intersectie le propun celorlalti sa mergem pana in sat ca sa cautam o bodega in care sa stam pana se opreste ploaia ce urma sa vina. Gonzo se simte in forma si vrea sa mearga mai departe spre Basarbovo chiar daca incepe ploaia. Radu e de aceeasi parere cu el mai ales ca nu mai sunt decat vreo 12 km. Doar lui Babau ii surade ideea sa mergem sa bem o bere dar pana la urma decidem sa mergem toti 4 spre masina. Nu dupa mult timp se inteteste vantul si ne oprim sa ne echipam. Eu nu am decat o vesta reflectorizanta la mine dar tot e mai buna decat nimic. Noroc cu Radu ca imi imprumuta o bluza cu maneca lunga.

La un moment dat ma intreaba Babau daca mai pot. Ii raspund ca nu dar ca merg inainte pentru ca nu prea am de ales. Scoate un tub de energizant si intind degetul ca sa iau un pic numai ca e foarte moale si mi se scurge printre degete pe sub manusa. Bleah!!! Stau sa-mi ling degetele de chestia asta neagra si lipicioasa dupa care imi mai baga o doza pe gat, beau cateva guri de apa plecam mai departe.

In fata se vede o panta mai nasoala. Radu cu Gonzo s-au oprit sa-si traga sufletul. Opreste si Babau dar eu intru in forta. Schimb vitezele una dupa alta. Trag din greu si cand ajung pe la jumatea pantei sunt rupt dar nu ma opresc pana cand ajung sus. Aici vad un idicator care ma anunta ca mai sunt 4 km pana la Basarbovo si dupa cum vad eu urmeaza o coborare luuuunga.
Nu-i mai astept pe ceilalti si ma lansez la vale. Ma lipesc cu burta de cadru ca sa devin mai aerodinamic si ma rog la Dumnezeu ca sa nu iau vreo groapa si sa raman cu dintii infipti in ghidon. Ma depaseste Babau la intrarea in localitate si il vad cum dispare in departare.

Cand mai aveam 100 de metri ca sa ajung la manastirea Basarbovo unde aveam parcata masina incepe si ploaia torentiala. Noroc ca acolo e un fel de copertina si ma bag repede la adapost. Sosesc in curand si Radu cu Gonzo si dupa ce se mai potoleste putin ploaia fixam bicicletele pe suporti, ne curatam pe picioare de noroi si plecam spre Ruse ca sa ne intalnim si cu ceilalti la o ciorba calda.

Ne invartim putin prin oras dar pana la urma gasim un loc de parcare in centru si mergem la Happy Pub ca sa spargem levele pe care le-am luat de dimineata din Giurgiu. Aici ne reintalnim si cu Monica, Dinu si Ioan.

E trecut de ora 22:00 cand intram in Bucuresti si Gonzo ne propune sa trecem pe la bunica lui la curte ca sa spalam bicicletele de noroi. Radu prefera sa ajunga mai repede acasa asa ca il ducem mai intai pe el dupa care ne ducem sa dam noroiul jos de pe biciclete.

Older Posts »

Categorii